Doctorițele acuzate de omor calificat de la Spitalului „Sfântul Pantelimon” scapă de arest după decizia favorabilă dată marți de Curtea de Apel București.
Maria Miron și Mirela Păiuș, doctorițe la Seciația de Terapie Intensivă de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Doctoriţele au atacat decizia Tribunalului Bucureşti, iar contestaţia lor a fost admisă marţi de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă.
Decizia instanței:
„În baza art. 204 Cpp, admite contestaţiile formulate de către inculpate împotriva încheierii Tribunalului Bucureşti din 8 august 2024. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând în fond decide: în baza art.227 alin.1 Cpp respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate dacă nu sunt reţinute în altă cauză. Definitivă”.
Completul de judecată a fost format din Cristian Dumitru (preşedinte) şi Adina Radu.
Acuzațiile procurorilor
Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.
„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.
De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.
Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, pe 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit că pe Secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.