Dominic Fritz, la Congresul USR: „Grindeanu comandă muzica, Niculescu cântă, iar românii plătesc lăutarii”

Președintele USR, Dominic Fritz, a lansat sâmbătă, la congresul partidului de la Timișoara, un atac dur la adresa PSD și a liderului social-democrat Sorin Grindeanu, avertizând că premierul Luca Niculescu riscă să ajungă sub influența acestuia.

Fritz a declarat că USR va evalua activitatea prim-ministrului în funcție de capacitatea sa de a refuza măsurile PSD pe care le consideră dăunătoare României.

Liderul USR a criticat și criteriile după care au fost propuși candidații la funcția de premier, susținând că un șef al Guvernului trebuie să fie capabil să se confrunte cu PSD:

„Dragi colegi, nu vi s-a părut şi vouă straniu când ni s-au propus premieri a căror principală calitate era, cică, faptul că se înţţeleg cu toată lumea, că sunt non-conflictuali  Păi cum să te baţi pentru români dacă stai cuminte, non-conflictual şi diplomatic când PSD începe din nou să prade bugetul? Pe Diana au primit-o la minister cu vuvuzele. Pe ministra PSD au primit-o cu buchete de flori. Cine credeţi că se ia de mafia pădurilor? Care dintre cele două credeţi că e în stare să le spună „nu” corupţilor? Pentru Luca Niculescu, domnul premier căruia îi urez sincer succes – pentru că succesul lui ar fi succesul României – dar pentru el există un criteriu foarte simplu prin care se poate măsura încrederea noastră în el: de câte ori va spune „nu” PSD-ului. De câte ori va refuza o semnătură. Aşa îl vom măsura, acolo vom vedea dacă e un premier de partea românilor sau un premier de partea privilegiaţilor. Mă tem că relaţia dintre Sorin Grindeanu şi Luca Niculescu va fi ca în proverbul acela: cine plăteşte lăutarii comandă muzica. Doar că invers. Grindeanu comandă muzica, Niculescu cântă, iar lăutarii trebuie să-i plătească românii”, a afirma Dominic Fritz sâmbătă, la congresul USR care se desfăşoară la Timişoara.

Liderul USR constată că Sorin Grindeanu „nici nu se asunde” atunci cînd „dă termene” Guvernului.

„Iar după şase luni, PSD îl va evalua pe premier, să vadă dacă a cântat cum i s-a comandat”, adaugă preşedintele USR.

Ultimele știri
Citește și...