1.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

După ce Iranul a confiscat joi un petrolier. SUA și Marea Britanie anunță că vor lovi ținte Houthi în Yemen în această seară

SUA și Marea Britanie vor lovi pozițiile militare Houthi în Yemen în această seară, potrivit unui raport.

„Se așteaptă ca Marea Britanie să se alăture SUA în efectuarea de lovituri aeriene asupra pozițiilor militare Houthi din Yemen în această seară”, a scris editorul politic al The Times pe rețelele de socializare.

El a adăugat că Rishi Sunak și-a informat cabinetul cu privire la intervenția militară iminentă în această seară.

Mişcarea vine după ce Iranul a confiscat joi un petrolier cu ţiţei irakian destinat Turciei, ca represalii pentru confiscarea anul trecut a aceluiaşi vas şi a petrolului său de către Statele Unite. Acţiunile de ambele părţi ar putea alimenta tensiunile regionale.

La rândul său, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională de la Casa Albă, John Kirby, a avertizat că SUA vor contracara atacurile continue ale rebelilor Houthi asupra transportului maritim din Marea Roşie.

SUA a averitzat că vor contracara atacurile din Yemen

Vorbind la Washington, Kirby a declarat că vor exista „consecinţe”, dacă grupul yemenit nu îşi va înceta atacurile. Oficialii Pentagonului spun că grupul a lansat până acum 27 de atacuri asupra navelor, începând de la 19 noiembrie.

Houthi, un grup susţinut de Iran care controlează o mare parte din Yemen, afirmă că vizează transportul maritim care se îndreaptă spre Israel în semn de susţinere a aliatului său, Hamas, care luptă împotriva forţelor israeliene în Gaza.

Potrivit presei de la Londra, premierul britanic Rishi Sunak urma să îşi informeze joi seara cabinetul cu privire la probabilitatea unor lovituri militare britanice şi americane împotriva rebelilor Houthi în Yemen.

Premierul va ţine o teleconferinţă cu cabinetul, iar alte personalităţi de rang înalt de la Westminster, care nu fac parte din guvern, se aşteaptă să fie informate la scurt timp după aceea. Secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, a declarat miercuri că lumea ar trebui să „urmărească acest spaţiu”, atunci când a fost întrebat despre loviturile occidentale împotriva ţintelor Houthi.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.