5 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

După negocieri aprige, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția pentru furnizarea de ajutor în Gaza

După negocieri intense, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluţie prin care cere furnizarea „la scară largă” a ajutoarelor umanitare în Gaza, scrie AFP.

Rezoluţia adoptată cu 13 voturi pentru, niciunul împotrivă şi două abţineri (Statele Unite şi Rusia) „cere tuturor părţilor să autorizeze şi să faciliteze furnizarea imediată, sigură şi fără obstacole a ajutoarelor umanitare la scară largă” în Gaza şi cere „luarea de urgenţă” a unor măsuri în acest sens şi „crearea de condiţii pentru o încetare durabilă a ostilităţilor”.

Textul cere, de asemenea, utilizarea „tuturor căilor de acces şi circulaţie disponibile în Fâşia Gaza” pentru livrarea de combustibil, alimente şi echipamente medicale pe întreg teritoriul.

„Ştim că nu este un text perfect, ştim că doar o încetare a focului va pune capăt suferinţelor”, a comentat ambasadoarea Emiratelor Lana Zaki Nusseibeh, care a contribuit la elaborarea textului.

Dar „dacă nu luăm măsuri drastice, va fi foamete în Gaza”, iar acest text „răspunde prin acţiune la situaţia umanitară disperată a poporului palestinian”, a adăugat ea înainte de vot.

Șeful ONU: Armistițiul este singura cale

„Un armistiţiu umanitar este singurul mod de a începe să răspundă nevoilor disperate ale populaţiei din Gaza şi de a pune capăt coşmarului”, a reacţionat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care „sperase” la mai multe eforturi din partea Consiliului.

În ceea ce priveşte Israelul, el a apreciat că „adevărata problemă” pentru livrarea de ajutoare în Gaza este „ofensiva” israeliană.

„Adevărata problemă” pentru livrarea ajutorului umanitar în Gaza este „modul în care Israelul îşi conduce ofensiva”, a apreciat Antonio Guterres.

„Mulţi oameni măsoară eficacitatea operaţiunilor umanitare din Gaza după numărul de camioane ale Semilunei Roşii egiptene, ale ONU şi partenerilor noştri care sunt autorizaţi să treacă graniţa. Este o greşeală”, a declarat el presei.

La rândul său, ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, a afirmat că ţara sa va continua să inspecteze orice ajutor umanitar pentru Gaza, după votarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care impune furnizarea acestei asistenţe la „scara largă” şi „fără obstacole”.

Rezoluţia, rezultatul unor discuţii îndelungate purtate sub ameninţarea unui nou veto american, a evoluat în mare măsură de la versiunea mai ambiţioasă propusă duminică de Emirate.

„Este un moment tragic pentru Consiliu”, a denunţat ambasadorul rus Vassili Nebenzia, denunţând „şantajul” american.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.