Chiar dacă sunt despărțite de un ocean, nu există aproape nicio industrie din Europa care să nu fi fost afectată de acțiunile președintelui american Donald Trump.
Atât mediul de afaceri, cât și consumatorii resimt șocul tarifelor impuse de Trump.
Activiștii pentru climă sunt afectați de retragerea Statelor Unite din tratate majore, inclusiv Acordul de la Paris.
Bugetele naționale sunt puse sub presiune de solicitarea lui Trump ca statele europene să cheltuiască mai mult pentru apărare, în timp ce armatele își refac efectivele și își regândesc strategiile. Politicienii profită de acest moment de criză pentru a ieși în evidență — unii prezentându-se drept apărători împotriva „ofensivei” lui Trump, alții ca adepți ai populismului de tip MAGA.
Este dificil chiar și să urmărești impactul „Trump 2.0”, având în vedere amploarea acestuia.
De aceea, POLITICO a apelat la opt lideri de opinie din Europa și SUA și i-a întrebat:
Care este cel mai important mod în care Trump a schimbat Europa?
Răspunsurile au variat de la declinul NATO, la schimbarea identităților politice și până la regresul politicilor climatice.
Un sentiment comun, însă, este că Europa se află într-un moment decisiv: ori se adaptează, ori eșuează.
Iată ce au spus.
„Vacanța strategică a Europei s-a încheiat”
Attila Demkó, analist de politici de securitate și scriitor, Ungaria
Trump a spulberat iluzia că ceea ce mulți consideră a fi „valori comune” în Europa sunt într-adevăr comune. S-a dovedit că o parte dintre aceste valori — în mare parte liberale, de stânga și de extremă stânga — nu sunt împărtășite de toată lumea. Accentul pus pe multiculturalism, Wilkommenskultur (termenul german pentru o cultură a primirii, în special față de refugiați), corectitudinea politică excesivă și temele de gen a creat o ruptură profundă, care nu există doar între Europa și SUA, ci și în interiorul Europei.
În timp ce țările europene mai mici (precum Ungaria sau Slovacia) și partidele considerate non-mainstream (precum Rassemblement National din Franța, PiS din Polonia sau AfD din Germania), care se opun Wilkommenskultur, federalismului european și propun o Europă a națiunilor, puteau fi ignorate sau marginalizate, Trump și dreapta americană nu pot fi ignorați. Ruptura este reală și traversează chiar centrul societăților occidentale.
Trump a mai arătat clar că „vacanța strategică” a Europei s-a încheiat. Continentul trebuie să plătească prețul integral pentru propria apărare și aproape integral pentru sprijinul acordat Ucrainei. Până acum, Uniunea a vorbit mult, dar a acționat puțin. Trump ar putea, în cele din urmă, să învețe Europa să meargă — sau, dacă nu poate merge, măcar să înceteze să viseze și să predice.
„Trump ar putea face un bine Europei”
Kay Bailey Hutchison, fost ambasador al SUA la NATO
Prin faptul că provoacă Europa să facă mai mult pentru propria apărare, președintele Trump ar putea, de fapt, să îi facă un bine. Dacă europenii pot adopta un plan comun pentru a furniza echipamente și tehnologie militară, vor ieși mai puternici. Creșterea capacităților de apărare, cu contribuția fiecărei țări, va aduce și beneficii economice semnificative.
De la Al Doilea Război Mondial încoace, Europa s-a bazat pe SUA pentru multe garanții de securitate. La fel ca alți președinți americani — republicani și democrați — Trump a spus că este timpul ca responsabilitatea securității să fie împărțită mai echitabil între aliați. Pentru rezultate maxime, această împărțire mai echilibrată trebuie să ducă și la capabilități interoperabile.
Sub coordonarea NATO, toți aliații dispuși și partenerii de încredere ar putea colabora la construirea și producerea de echipamente militare, în timp ce instruirea comună și exercițiile extinse ar pregăti țările NATO și partenerii pentru apărare colectivă în cazul unor atacuri de diferite intensități.
Dacă Europa va folosi în mod inteligent cele 5% din PIB promise pentru apărare și va acționa coordonat cu SUA și aliații de încredere, lumea va fi mai sigură pentru cei care caută libertatea — iar Europa va fi percepută ca un lider global important și de încredere.
„Una dintre cele mai puternice alianțe ale epocii moderne s-a slăbit”
Manfred Elsig, profesor de relații internaționale, World Trade Institute, Universitatea din Berna
Din perspectiva relațiilor internaționale, cel mai important mod în care Trump a schimbat Europa este destabilizarea parteneriatului SUA–Europa. De-a lungul celor două mandate ale lui Trump, blocul european a ajuns să realizeze că SUA nu mai este un partener apropiat și de încredere. Trump a erodat cel mai important capital politic al cooperării transatlantice: încrederea — fundamentul parteneriatului postbelic dintre SUA și Europa.
Pactul de securitate transatlantic, cu NATO în centrul său, a fost grav slăbit, afectând ceea ce Karl Deutsch numea „comunitatea de securitate”, construită pe valori comune și pe sentimentul de „noi”. Drept urmare, Europa trebuie să-și regândească rapid arhitectura de securitate și să acționeze mai independent.
Un alt domeniu afectat negativ este piața transatlantică. „Comunitatea comercială” nu mai reprezintă un model de comerț relativ liber, echitabil și stabil, iar relațiile de investiții duc la mai puțină creștere și inovație. Efectele secundare includ devierea comerțului și presiuni tot mai mari pentru protejarea piețelor de concurența externă. Ca rezultat, Europa va căuta alți parteneri comerciali care cred într-un sistem bazat pe reguli, pentru a-și reduce riscurile și a-și securiza lanțurile de aprovizionare.
În cele din urmă, investițiile Europei în diplomația climatică și cooperarea pentru dezvoltare suferă un regres din cauza „doctrinei retragerii” a SUA, începută în 2016. Statele Unite ocolesc sau folosesc selectiv dreptul internațional, erodând solidaritatea globală și marginalizând politicile ambițioase de care planeta are urgent nevoie. Drept urmare, Europa va avea dificultăți în a găsi parteneri la nivel global și va continua să acționeze unilateral în domeniul politicilor climatice și de dezvoltare.
„Europa trebuie să accepte realitatea de a fi un continent sărac în resurse”
Heather Grabbe, senior fellow la Bruegel, un think tank economic cu sediul la Bruxelles
În ceea ce privește clima și mediul, Trump a distras Europa de la abordarea vulnerabilităților sale structurale pe termen lung în materie de resurse, generând panică în jurul apărării și comerțului. Prin crearea unor crize legate de sprijinul militar al SUA împotriva agresiunii ruse și prin tarifele care lovesc o economie europeană dependentă de comerț, Trump i-a pus pe liderii europeni în defensivă și i-a forțat să se concentreze pe securitatea pe termen scurt.
Desigur, aceste subiecte sunt importante, dar ele deturnează atenția politică și bugetele publice de la măsuri care ar aduce securitate pe termen lung în fața impactului schimbărilor climatice, a piețelor volatile de materii prime și a lanțurilor de aprovizionare fragile — prin investiții în reziliență climatică și creșterea productivității resurselor. Vladimir Putin poate sau nu să invadeze Europa, iar Trump poate sau nu să ne ajute să ne apărăm, însă schimbările climatice și insecuritatea resurselor vor afecta cu siguranță economia europeană.
Europa trebuie să accepte realitatea de a fi un continent sărac în resurse — nu doar în combustibili fosili, ci și în multe alte materii prime. Iar în timp ce Trump încearcă să mențină dependența Europei de gazul natural lichefiat (LNG) din SUA ca alternativă la gazul rusesc, aceasta este cea mai scumpă modalitate de alimentare a economiei și, în același timp, încetinește tranziția către o securitate energetică reală. Subvențiile pentru combustibili fosili, de peste 100 de miliarde de euro anual, mențin Europa vulnerabilă față de SUA și alți exportatori, în loc ca banii contribuabililor să fie direcționați către electrificare, extinderea producției de energie regenerabilă și construirea rețelelor și interconectoarelor care ne-ar aduce independența.
„Turbulențele declanșate de SUA la nivel global i-au forțat pe mulți europeni să se maturizeze”
Aliona Hlivco, fondatoare și CEO al St. James’s Foreign Policy Group, fost politician ucrainean
Turbulențele declanșate de SUA la nivel global i-au forțat pe mulți europeni să se maturizeze. Aceștia au realizat, în sfârșit, că nu se mai pot baza pe confortul acordurilor comerciale previzibile sau pe mecanismul de reglementare lent, dar constant, al continentului pentru ca lucrurile să funcționeze de la sine.
Europa s-a trezit la realitatea că trebuie să treacă de la ritmul și mentalitatea unui portavion — vast, greu și plin de resurse, îndreptându-se greoi spre un obiectiv stabilit cu ani în urmă — la cea a unei drone maritime: rapidă, agilă, flexibilă și capabilă să lovească cu precizie exact acolo și atunci când este nevoie.
Această nouă agilitate se manifestă inegal pe continent, dar este clar în plină emergență. Germania depășește în sfârșit, și pe bună dreptate, paralizia post-Al Doilea Război Mondial, revendicându-și din nou rolul de putere economică și de „flanc estic al NATO”, după cum mi-a spus un oficial al Bundeswehr mai devreme în acest an. Franța, mult timp un susținător al „autonomiei strategice”, a găsit în sfârșit spațiul pentru a o pune în practică.
Țările din nordul Europei — Scandinavia și statele baltice — conduc inovația în apărare, reînarmarea și dezvoltarea noii generații de descurajare, inclusiv prin sprijinul acordat Ucrainei. Ele au construit, de asemenea, o punte solidă și esențială cu Regatul Unit prin Forța Expediționară Comună (Joint Expeditionary Force), menținând singura putere nucleară a Europei, în afară de Franța, strâns legată de continent după Brexit.
Puterea militară ar putea deveni factorul decisiv care va determina cine va conduce Europa în următorii 50 de ani, iar din acest punct de vedere, Polonia se profilează rapid ca unul dintre cei mai puternici membri ai Uniunii Europene.
„Președinția lui Trump a avut un efect profund și contradictoriu asupra identității politice europene”
Aleksandra Sojka, conferențiar universitar în politică europeană la Universitatea Carlos III din Madrid
Cel mai mare impact al lui Trump asupra Europei a fost forțarea blocului să confrunte propria dependență strategică de Statele Unite. Al doilea său mandat a zdruncinat fundamental alianța transatlantică, scoțând la iveală o slăbiciune critică a Europei: absența unor capacități reale de apărare și securitate independente de sprijinul american.
Angajamentul oscilant al lui Trump față de NATO și sprijinul inconsistent pentru Ucraina au transformat reînarmarea Europei într-o necesitate urgentă, mutând opinia publică dincolo de elitele politice. Această presiune a creat o convergență remarcabilă între liderii europeni, permițând decizii considerate anterior imposibile din punct de vedere politic — precum excluderea cheltuielilor de apărare din calculele deficitului bugetar și alocarea de fonduri pentru achiziții militare europene coordonate și inițiative comune de apărare.
Deși persistă dezacorduri privind strategiile concrete, această schimbare fundamentală este incontestabilă.
„Ne oferă o viziune distopică diferită asupra unuia dintre viitorurile noastre posibile”
Sunder Katwala, director al British Future
Trump ar fi putut schimba Europa cel mai mult oferindu-ne o viziune distopică diferită asupra unuia dintre viitorurile noastre posibile. Atât liderii, cât și publicul larg nu dispun încă de o hartă mentală sau de un limbaj pentru a descrie această lume nefamiliară, în care un guvern american pare să reprezinte o nouă amenințare din Vest la adresa păcii, prosperității și democrației noastre.
Atât timp cât această situație persistă, va fi nevoie de un efort considerabil pentru a ne regândi presupunerile în domenii precum politica externă și apărarea, comerțul și economia, tehnologia și democrația.
Cel mai semnificativ impact ar putea fi cel politic. Încercarea administrației Trump de a exporta această viziune a conflictului și polarizării a transformat tradiționala putere de atracție („soft power”) a Americii într-un factor de respingere, deoarece acest tip de populism este suficient de nepopular pentru a produce un efect de bumerang.
Prin reformularea opțiunilor disponibile în politica internă, această provocare a catalizat căutarea unor antidoturi în rândul majorităților anti-Trump din societățile noastre și a generat o dorință a cetățenilor de a se coagula în jurul celor mai viabile opțiuni anti-trumpiste atunci când își aleg propriile guverne, în aceste vremuri fragmentate.
„Era Trump a scos în evidență criza de suveranitate a UE”
Thiemo Fetzer, economist și profesor la Universitatea din Warwick și Universitatea din Bonn
Era Trump a scos în evidență criza de suveranitate a Uniunii Europene, vizibilă mai ales în domeniile digital și financiar. Acum este momentul ca Europa să decidă cum își va construi viitorul economic: se va alinia cu SUA sau cu China, ori este capabilă să reimagineze o cale mai ambițioasă, dar autonomă?
Prin controlul platformelor digitale-cheie și al sistemelor de plăți, SUA dețin o putere enormă asupra datelor și finanțelor globale, putând acorda sau refuza accesul unor întregi țări sau industrii. Acest model economic american — bazat pe servicii, financiarizare și energii precum gazele naturale și petrolul — a stimulat inovația, dar a creat și inegalități profunde și disfuncționalități sociale.
Pentru Europa, alinierea la acest model promite acces la capital și tehnologie, dar implică riscuri de dependență și fragmentare, întrucât SUA ar putea pune statele membre unele împotriva altora. China oferă un model alternativ, bazat pe suveranitatea datelor și pe o bază industrială puternică. Strategia sa de electrificare totală reprezintă un avantaj suplimentar în abordarea crizei climatice comune. Totuși, urmarea acestui drum ar putea slăbi industria manufacturieră europeană.
Există însă și o a treia cale: Europa își poate construi propria independență economică și tehnologică, în loc să aleagă între Washington și Beijing. Aceasta ar însemna finalizarea pieței unice, astfel încât bunurile, capitalul și serviciile digitale să circule liber peste granițe — creând scară, reducând birocrația și ajutând companiile europene de tehnologie să concureze la nivel global.
Un mediu de afaceri european cu adevărat fără frontiere ar păstra talentul și investițiile în Europa, în loc să le lase să migreze către SUA sau Asia. Consolidarea resurselor de apărare ar putea, de asemenea, să facă Europa mai puternică și mai eficientă, eliberând fonduri și capacitate industrială pentru sectoare noi, precum energia curată și industria avansată. Extinderea rolului internațional al monedei euro ar reduce dependența de dolar și ar consolida influența financiară a Europei pe plan global.
