-0.1 C
București
sâmbătă, ianuarie 18, 2025

Este oficial. TikTok va fi interzis de duminică. Aplicaţia este acuzată în SUA de faptul că este supusă legilor chinezeşti

Curtea Supremă a SUA a respins recursul TikTok împotriva unei legi adoptate de Congres în aprilie, deschizând calea pentru interzicerea platformei pe teritoriul american, relatează AFP.

Începând de duminică, 19 ianuarie, TikTok va fi interzisă în mod oficial în Satele Unite, unde are 170 de milioane de utilizatori.

Autorităţile au impus acest termen-limită pentru ca reţeaua de socializare să-şi taie legăturile cu firma-mamă, gigantul chinez al tehnologiei ByteDance, şi să-şi vândă activităţile americane unui grup american.

Este vorba despre o campanie motivată de mize legate de securitatea naţională.

Aplicaţia este acuzată de faptul că este supusă legilor chinezeşti, care obligă societăţile tehnologice să contribuie la cilectarea de informaţii clasificate şi să permită autorităţilor chineze să aibă aces la date ale utilizatorilor americani.

Guvernului american îi revine de-acum sarcina să oblige magazinele de aplicaţii mobile să retragă reţeaua de pe platforma lor.

Utilizatorii care deţin aplicaţia o vor putea păstra

TikTok nu va mai fi, atunci, descărcabil.

Utilizatorii care deţin aplicaţia o vor putea păstra, însă nu o vor mai putea actualiza, ceea ce, în timp, o va face imposibil de folosit.

Însă povestea americană a TikTok nu s-a terminat.

Interdicţia intră în vigoare în ajunul învestirii lui Donald Trump, care intenţionează să salveze aplicaţia video.

Presa americană scrie că el ar putea semna un decret cât mai rapid, pentru a amâna cu câteva luni termenul-limită al vânzării TikTok.

Din primăvară, miliardarul şi-a schimbat poziţia, după ce a încercat şi el să interzică, fără succes, reţeaua de socializare în 2020.

Trump are 15 milioane de abonaţi pe TikTok de când s-a înscris, în iunie.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.