Actorul Victor Rebengiuc a mărturisit, vineri, într-un interviu dat în studioul HotNews, că el i-a dat bani lui Nicuşor Dan pentru campania electorală, din cât poate el să dea.
Declaraţia a fost făcută după ce, la dezbaterea electorală de joi seară, de la Euronews, George Simion şi-a somat contracandidatul să nominalizeze donatorii din campanie, iar acesta a refuzat, spunând că nu vrea să le facă publice numele pentru a nu fi atacaţi aşa cum a fost el atacat.
După interviu, într-o discuţie cu jurnaliştii HotNews, actorul a dezvăluit că a donat 25.000 de lei.
„Aseară (n. red. la dezbaterea electorală de la Euronews) l-am văzut pe Nicuşor Dan într-o situaţie când George Simion aproape îl apucase de gât să spună cine i-a dat bani. Eu i-am dat nişte bani lui Nicuşor Dan, din cât pot eu să dau, că nu am făcut averi, cu condiţia să nu fiu nominalizat. Am mai donat şi la ONG-uri, am mai contribuit de-a lungul anilor şi am spus: «Domne, nu spune că am dat eu. Nu vreau…». Nu sunt Mecena, dar contribui şi eu, acolo, cu câte ceva”, a declarat Victor Rebengiuc la podcastul politic Hotspot, al HotNews.
După terminarea interviului, într-o discuţie cu jurnaliştii HotNews, actorul a dezvăluit că a donat suma de 25.000 de lei.
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, l-a atacat, joi, în dezbaterea electorală organizată de Euronews România, pe contracandidatul său Nicuşor Dan acuzându-l de lipsă de transparenţă pentru că nu a făcut publice numele persoanelor care au donat pentru campania sa electorală.
În replică, primarul a explicat că donatorii din campania sa sunt oameni care au dorit să îl ajute pentru că el nu are în spate un partid care să folosească bani publici pentru campanie electorală.