13.6 C
București
joi, octombrie 10, 2024

Explozie la bordul unei nave din zona Sulina, după ce ar fi lovit o mină marină. 12 marinari au fost evacuați

O navă de marfă sub pavilion Togo a explodat la Sulina. 12 marinari au fost evacuați în siguranță.

Potrivit presei din Constanța, vasul ar fi lovit o mină marină. 

UPDATE 10:20 Autoritatea Navală Română susţine că nava care ar fi fost afectată de explozie este ancorată şi se încearcă salvarea acesteia
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat că nava sub pavilion Togo care ar fi fost afectată de explozie în rada Portului Sulina este ancorată şi se încearcă salvarea acesteia şi a precizat că navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată în urma acestui incident.

UPDATE 9:30 „Deocamdată, nu se cunosc cauzele exploziei. Căpitănia Portului Tulcea a început ancheta pentru stabilirea cauzelor naufragiului. Dacă explozia a fost din cauza unei mine rămâne să stabilească Ministerul Apărării”, a precizat Dan Ichim, Căpitanul şef al Căpităniei Zonale a Portului Tulcea.

UPDATE 9:11 Garda de Coastă a informat oficial că până în acest moment nu au fost identificate persoane rănite. Inițial au fost raportați 12 răniți prin apelul de la 112.

Știrea inițială

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că miercuri dimineaţă au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea echipajului unei nave. 

“În data de 20.09.2023, la ora 06.50, urmare a unui mesaj de urgenţă “MAYDAY”, transmis in CH 16 VHF,  de către o nava comercială prin care informează ca a avut loc o explozie la bord, M.R.C.C a declanşat o operaţiune S.A.R. pentru salvarea echipajului acesteia. La acţiunea de salvare  a participat un mijloc de mobilitate din cadrul Gărzii de Coastă şi o navă specializată SAR din cadrul ARSVOM. Toţi membrii de echipaj au fost aduşi în siguranţă in portul Sulina, la bordul navei ARSVOM”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

De asemenea, reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au declarat pentru News.ro, că este vorba despre o navă general-cargo, pavilion Togo, care se afla în rada Portului Sulina. 

Echipajul, format din 12 persoane, a fost preluat şi adus în port, urmând să fie evaluat din punct de vedere medical.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.