4.8 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Extrema dreaptă din Ungaria vrea să revendice o parte din Ucraina dacă pierde războiul cu Rusia. Declarațiile controversate

Partidul de extrema dreapta din Ungaria ”Patria Noastră” vrea să revendice o regiune din vestul Ucrainei, care gazduieste aproximativ 150.000 de etnici maghiari, daca Ucraina își pierde statalitatea din cauza invaziei Rusiei, scrie Reuters.

Liderul ”Patria Noastră”, Laszlo Toroczkai, a făcut aceste remarci la o conferință în care partidul, care are șase parlamentari în parlamentul maghiar de 199 de oameni, a găzduit, printre alții, lideri de extremă dreaptă din AfD din Germania și Forumul Olandez pentru Democrație.

„În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, mesajul nostru este foarte simplu: încetarea imediată a focului, pace şi o rezolvare prin discuţii”, a declarat Toroczkai într-un videoclip postat pe site-ul partidului în care a cerut autonomie pentru etnicii maghiari din vestul Ucrainei. „Dacă acest război se termină cu pierderea statalităţii Ucrainei, pentru că şi acest lucru este în cărţi, atunci, ca singurul partid maghiar care adoptă această poziţie, permiteţi-mi să semnalez că revendicăm Transcarpatia”, a spus el, stârnind aplauzele mulţimii.

Ungaria nu a comentat declarațiile

Ministerul ungar de Externe şi Ambasada Ucrainei la Budapesta nu au răspuns imediat la întrebările trimise prin e-mail de Reuters pentru comentarii cu privire la remarcile lui Torockzai.

Într-un interviu acordat în decembrie radioului public, premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit unui rezumat al remarcilor sale publicat de purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs.

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto urmează să se întâlnească luni, în vestul Ucrainei, cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, şi cu premierul Denîs Şmîhal, pentru a pregăti terenul pentru o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări.

Budapesta a intrat în conflict cu Kievul din cauza a ceea ce consideră că ar fi restricţii asupra drepturilor celor aproximativ 150.000 de etnici maghiari de a-şi folosi limba maternă.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.