O fetiță în vârstă de trei ani a fost adusă la Spitalul Județean Constanța cu stare de somnolență, iar analizele au confirmat consumul de substanțe interzise.
După 24 de ore de îngrijiri medicale, starea ei s-a îmbunătățit și a fost externată.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi, a declarat pentru News.ro, că pacienta a fost internată pentru ingestie de substanţe necunoscute.
”Este vorba despre un pacient minor în vârstă de trei ani, care a fost internat în unitatea noastră prin serviciul de urgenţă. Când a fost adus la spital, copilul prezenta stare de somnolenţă, fiind internat pentru ingestie de substanţe necunoscute.
În urma testelor toxicologice, minorul a ieşit pozitiv la substanţe interzise, prin urmare a primit tratament de specialitate din partea echipei noastre medicale.
După mai bine de 24 de ore de spitalizare şi monitorizare atentă, starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit semnificativ şi a fost externat în condiţii de siguranţă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
În același timp, mama copilei a fost testată, dar rezultatul a fost negativ. Poliția sosită la fața locului, alertată de medici, a audiat-o pe femeie. Ea ar fi cetățean olandez și ar fi fost îmbarcată pe o navă de croazieră care a ajuns în România. Aceasta a declarat că vine des în țară, deoarece soțul ei este român și locuiește în Agigea.
Ofițerii antidrog cred că fetița de trei ani a fost ținută într-un mediu în care s-a consumat canabis și copilul ar fi fumat pasiv.
„Echipa mobilă s-a deplasat la sesizarea SCJU și a secției de poliție, iar aceasta a constatat internarea fetiției. Dacă este cazul, în funcție de ce relevă anchetele organelor de specialtiate, DGASPC va derula o eventuală anchetă”, a spus Mihaela Ristea.