Proaspătul candidat PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că are încredere în şansele sale la alegeri, criticând administrația actuală.
Gabriela Firea a fost întrebată, la sediul central al PSD, dacă este de părere că Marcel Ciolacu îşi doreşte cu adevărat ca ea să câştige alegerile pentru Primăria Capitalei.
„Sunt convinsă că da, pentru că altfel, în acea zi foarte lungă, de 16 ore, de la Guvern, când a fost şedinţa coaliţiei, nu mi-ar fi spus că aceasta este varianta cea mai bună pentru Bucureşti, pentru bucureşteni.
Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani, că este foarte multă mizerie, sunt foarte multe gropi, şobolani pe străzi, parcurile insalubre, nu s-a mai făcut nimic cu transportul public în comun, reţeaua de termoficare este deteriorată, doi ani nu s-au folosit cele 300 de milioane de euro, fonduri europene, obţinute de echipa mea.
Atunci este normal, prin comparaţie, bucureştenii să considere că am avut un mandat mai bun şi să mă întorc la primărie pentru a îmi continua proiectele şi pentru a veni cu proiecte noi”, a spus Firea.
Ea a menţionat că timpul este „un duşman”, pentru că şi-a anunţat candidatura foarte târziu.
„Este într-adevăr timpul un duşman, dar consider că nu e un impediment, pentru că tot timpul poate să devină şi un prieten dacă mă voi adresa direct bucureştenilor în întâlniri directe, aşa cum am avut şi ca senator de Bucureşti şi voi avea în continuare şi prin intermediul presei”, a afirmat Firea.