5.3 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Florin Salam, cercetat după ce ar fi agresat o tânără de 23 de ani, într-un hotel din Bucureşti

Interpretul de manele Florin Salam este acuzat că, pe data de 1 ianuarie, ar fi agresat o tânără de 23 de ani, într-un hotel din Bucureşti, transmite Poliția Capitalei.

A fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

”La data de 1 ianuarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că a fost întocmit un dosar penal şi au fost efectuate verificări la adresa menţionată, în vederea administrării probatoriului.

”Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, au mai transmis poliţiştii.

Cel vizat de ancheta poliției este interpretul de manele Florin Salam, iar victima este cunoscută ca damă de companie, au spus surse pentru Update24.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.