Scriitorul american Lowell Thomas scria în 1936, în introducerea cărţii lui Dale Carnegie: „Profesorul William James de la Harvard obişnuia să spună că omul obişnuit îşi dezvoltă doar 10% din capacitatea sa mintală latentă”.
Această idee a căpătat o viaţă proprie, unii susţinând ulterior că oamenii îşi folosesc doar 10% din creier. Dar este adevărat?
Deşi rămâne incert dacă prof. William James, considerat părintele psihologiei americane, s-a aflat la originea acestei afirmaţii, cert este că este indiscutabil falsă. Cu siguranţă că, „ne folosim întotdeauna tot creierul”, a declarat pentru Live Science, Erin Hecht, profesor asistent de neuroştiinţă evoluţionistă la universitatea Harvard.
„Este un mit atât de amuzant”, a declarat Julie Fratantoni, cercetător în neuroştiinţe cognitive şi şef de operaţiuni pentru proiectul Sănătatea Creierului (BrainHealth) de la universitatea Texas, din Dallas.
Pentru început, cercetătoarea nici măcar nu este sigură dacă 10% se referă la volum sau la altceva: „Este 10% din metabolismul energetic? 10% din activitatea electrică? Este vorba de nivelul de oxigenare a sângelui?”
Acest mit este atât de răspândit încât studenţii întreabă despre el.
„La cursurile mele, ori de câte ori cineva aduce în discuţie acest mit, eu spun: Dacă foloseşti doar 10% din creier, probabil că eşti conectat la aparate (de menţinerea vieţii)”, spune Hecht.
Ea a comparat activitatea creierului cu cea a inimii atunci când corpul este în repaus; inima continuă să pompeze chiar dacă nu funcţionează la capacitate maximă.
De asemenea, întregul creier şi celulele sale, numite neuroni, sunt întotdeauna active, chiar şi doar la un nivel de bază.
„Neuronii trebuie să se activeze la un anumit nivel de bază pentru a se menţine sănătoşi”, explică ea.
Potrivit lui Fratantoni şi Hecht, în timp ce în creier există regiuni distincte, organul funcţionează prin intermediul mai multor reţele.
Astfel, nicio regiune nu acţionează vreodată în mod izolat.
Fratantoni a dat exemplul reţelei modului implicit, care implică mai multe zone cognitive pentru a procesa gândirea şi interacţiunile sociale.
Dar, cum ştim ce părţi ale creierului sunt active?
Cel mai bun instrument de care dispunem pentru a măsura activitatea cerebrală este imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI).
Această tehnică de neuroimagistică necesită ca cineva să stea întins într-un scaner asemănător unui tub în timp ce răspunde la diferiţi stimuli. Scanerul măsoară modificările fluxului sanguin din creier, ceea ce indică o utilizare crescută a energiei în diferite regiuni.
„Ideea este că părţile creierului care primesc mai mult sânge ard mai multă energie şi, prin urmare, sunt mai implicate funcţional în ceea ce gândeşti”, explică Hecht.
Creierul nostru recrutează mai puţine resurse pentru abilităţile pe care le cunoaştem bine. Atunci când exersăm o abilitate, creierul nostru se schimbă în câteva moduri observabile.
În primul rând, ţesutul cerebral asociat cu regiunile acelei abilităţi se măreşte fizic, potrivit lui Hecht.
Ea spune că cercetătorii au emis ipoteza că această creştere ar putea proveni de la neuronii care se ramifică pentru a se conecta cu neuronii vecini, sau de la o vascularizare crescută care ar facilita un flux sanguin mai mare.
