5 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024

Fostul lider PSD, Victor Ponta: „Nu votez Lasconi”. Ce spune despre Călin Georgescu

Victor Ponta, fost premier și lider PSD, a declarat că nu va vota cu Elena Lasconi duminică, argumentând că aceasta nu este pregătită sau capabilă să ocupe o funcție de asemenea importanță.

Întrebat dacă totuşi Călin Georgescu este pregătit, Ponta a spus: „Nici atât! Asta e părerea mea si am dreptul la ea in mod democratic”.

Referitor la varianta de a-şi „anula” votul, Ponta a răspuns: „Categoric da! Eu am spus că nu votez Elena Lasconi, nu am spus că votez cu cineva. (…) Candidatul meu a fost Marcel Ciolacu. Nu este pe listă”.

„Eu am susţinut decizia luată de toată conducerea PSD legată de faptul că în turul doi noi nu avem un candidat şi nu e cazul să spunem noi, de la Bucureşti, fiecărui votant PSD ce să facă, din două motive: în primul rând că votantul PSD nu ne-ar asculta pe noi, ci ar vota tot ce crede el că e mai bine, iar PSD, ca cel mai mare partid din Parlament, are obligaţia să păstreze un anumit echilibru pentru viitor”, a declarat, marţi, la Digi24, Victor Ponta.

La întrebarea pe cine votează în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Ponta a răspuns: În primul rând, respect decizia PSD pentru că am participat la luarea acesteia. Pot să vă spun, în acest moment, cu cine nu votez. Nu o să votez cu doamna Lasconi din motivele pe care le-am spus mai devreme. Cu cine votez, dacă votez, o să vă spun duminică”.

Întrebat dacă crede că votantul PSD va alege Călin Georgescu, Ponta a răspuns: Nu pot vorbi în numele tuturor votanţilor PSD, dar cei cu care am intrat în legătură şi în campanie, inclusiv lideri de partid, cu o singură excepţie, toţi mi-au spus că nu ar vota-o pe doamna Lasconi”.

Despre posibilele motive ale acestora, Ponta a spus că fiecare are propriile lui convingeri şi că cei cu care a vorbit nu i-au motivat în vreun fel alegerea, dar că el, personal, nu o consideră pe Elena Lasconi „pregătită şi capabilă să exercite o funcţie atât de importantă”.

„De asta nu am votat-o nici în primul tur, ci am votat Marcel Ciolacu”, a spus Ponta.

Întrebat dacă, în schimb, Călin Georgescu este pregătit, Ponta a răspuns: „Nici atât! Asta e părerea mea si am dreptul la ea in mod democratic”.

La insistenţele jurnalistului Digi24 că este logic că, dacă nu votează cu Lasconi şi votează duminică, atunci înseamnă că va vota cu Călin Georgescu, în condiţiile în care nu există un al treilea candidat pe listă, Ponta a răspuns: „Am spus foarte clar că nu votez cu doamna Lasconi, am spus că dacă voi vota duminică, o să vă spun. Candidatul meu a fost Marcel Ciolacu, nu este pe listă”.

Referitor la varianta de a-şi „anula” votul, Ponta a răspuns: „Categoric da! Eu am spus că nu votez Elena Lasconi, nu am spus că votez cu cineva”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.