2.1 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Geoană afirmă că nu îi este ruşine că a condus PSD. Despre avantajele unei candidaturi independente

Mircea Geoană, candidat independent la funcția de președinte al României, a declarat într-un interviu difuzat sâmbătă că nu îi este rușine că a condus PSD.

 El a subliniat că nu va propune un nume de premier înainte de alegeri, urmând ca acesta să fie decis doar dacă va câștiga funcția de președinte.

Geoană a comentat şi vehicularea lui Ilie Bolojan pentru funcţia de premier de către PNL şi USR, considerând că este o mişcare tactică.

”Nu, cum să îmi fie ruşine (că a fost preşedintele PSD- n.r.)? L-am înfrânt pe Ion Iliescu într-un congres democratic şi probabil cel mai interesant congres din istoria post-decembristă a României a fost la PSD când am reuşit să să-l înving în 2005. Deci, cum să îmi reproşez aşa ceva? Am făcut cu toată inima modernizarea, descentralizarea,  europenizarea partidului şi nu mi-e niciun fel ruşine de acest moment”, a declarat Mircea Geoană, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.

Geoană s-a referit şi la avantajele unui preşedinte independent.

”Nu are un parti-pris, nu are un partid. Poate să creeze consensuri mai largi dincolo de Parlament, în societate (…) Şi mai este mai este ceva, care cred că este foarte, foarte important este că poţi efectiv, într-un fel, să nu pui altceva mai presus decât interesul general al ţării, nu interesul unui partid. Aoleu să nu piardă partidul meu puncte”, a declarat Geoană.

El a explicat că un preşedinte independent nu are nevoie să indice un prim-ministru, pentru că acesta va fi numit numai după ce se va forma o majoritate parlamentară.

”Un preşedinte independent nu are nevoie să indice un nume de prim-ministru. Că nu ştim cine ar putea fi, nu ştim cum va arăta majoritate parlamentară şi nu vom şti cum vor arăta conducerea partidelor respective. N-am niciun fel de de obstacol de a discuta cu partidele din România pentru formarea unei majorităţi cu cele trei criterii: voturile oamenilor, competenţe ale oamenilor în poziţii-cheie şi o negociere politică transparentă”, a mai declarat Mircea Geoană.

El a subliniat că este o chestiune tactică a PNL şi USR de a-l propune premier pe Ilie Bolojan, preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Bihor.

”E o chestiune tactică. Nu cred că şi îl doresc pe domnul Bolojan ca lider politic. Cred că îl folosesc pentru că are o reputaţie bună, este evident. Este un foarte bun administrator, este un om serios, îmi place ce aud de la dânsul. E mult mai raţional şi mai sobru în ceea ce spune”, a declarat Mircea Geoană, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.

Întrebat dacă Ilie Bolojan este şi pe lista lui de premieri, Mircea Geoană nu a dat un răspuns clar şi a spus că întrebarea corectă este ce scor va face PNL la alegerile parlamentare.

”Discutăm cu conducerea PNL-ul din acel moment. Nu fac astfel de afirmaţii şi n-am să o fac. Ce scor face PNL-ul  la parlamentari e o întrebare corectă”, a precizat Geoană.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.