Timp de decenii, Uniunea Europeană a funcționat pe baza unei înțelegeri tacite: Germania se ocupa de economie, iar Franța de armată. Acum, lucrurile se schimbă.
Pe măsură ce Germania urmărește să devină principala putere militară a Europei, echilibrul politic se reconfigurează.
În Franța, liderii încearcă să rămână relevanți, în timp ce în Polonia, reînarmarea Berlinului trezește vechi temeri, dar și speranța că o alianță polono-germană ar putea fi cea mai eficientă modalitate de a ține Rusia la distanță, scrie Politico.
„Oriunde merg în lume, de la statele baltice până în Asia, oamenii cer Germaniei să-și asume mai multă responsabilitate”, a declarat Christoph Schmid, parlamentar social-democrat german, membru al Comisiei de Apărare din Bundestag.
„Așteptarea este ca Germania să facă, în sfârșit, pasul de a-și alinia puterea militară la greutatea sa economică.”
O Germanie dominantă
O Germanie cu cea mai mare armată din Europa, echipată cu tancuri, rachete și avioane de ultimă generație, este o imagine foarte diferită de cea a Bundeswehr-ului slăbit, criticat ani de zile pentru moralul scăzut și echipamentele învechite. Această forță militară este direct legată de influența politică și economică, iar Europa va trebui să se adapteze unei Germanii dominante.
Până în 2029, Germania ar urma să cheltuiască anual 153 de miliarde de euro pentru apărare — aproximativ 3,5% din PIB, cel mai ambițios plan militar de la reunificare încoace. Prin comparație, Franța plănuiește să atingă pragul de 80 de miliarde de euro până în 2030.
Polonia intenționează să cheltuiască în acest an 186 de miliarde de zloți (aprox. 44 miliarde de euro) pentru apărare, adică 4,7% din PIB — cel mai ridicat nivel din NATO —, dorind să construiască una dintre cele mai mari și mai bine echipate armate din Europa.
Situația fiscală diferă însă radical. În timp ce Franța se confruntă cu o datorie publică de peste 110% din PIB și un deficit de peste 5%, capacitatea de împrumut a Germaniei îi oferă o libertate financiară pe care vecinii o pot doar invidia. Polonia, la rândul ei, luptă să țină sub control cheltuielile publice, amplificate de explozia costurilor militare.
Un oficial al UE a descris transformarea potențialului militar german drept „telurică” — o mișcare tectonică. Un alt diplomat a spus mai direct: „Este cel mai important lucru care se întâmplă acum la nivelul Uniunii Europene.”
Pentru diplomații europeni, ascensiunea militară a Germaniei ridică întrebări ce depășesc bugetul — ea zdruncină povestea pe care Europa și-a spus-o despre cine îi asigură securitatea. Iar la Bruxelles se discută intens cât de „europeană” va fi, în realitate, această reînarmare germană.
Berlin construiește masiv și local
Un indiciu al răspunsului se vede în politica de achiziții. Berlinul rămâne extrem de protector cu prerogativele sale naționale în materie de apărare. Germania a refuzat să ofere Comisiei Europene un rol mai puternic în achiziția de armament și intenționează să se bazeze pe propriile mecanisme, inclusiv o nouă lege a achizițiilor care va folosi sistematic articolul 346 din Tratatul UE — o clauză ce permite statelor membre să ocolească regulile concurenței pentru a favoriza contractele interne.
Această abordare „Germania pe primul loc” este deja vizibilă.
Documente interne consultate de POLITICO arată că Berlinul pregătește să aprobe prin Bundestag contracte de apărare în valoare de 83 de miliarde de euro până la sfârșitul lui 2026. Este un val fără precedent, care acoperă toate domeniile armatei — de la tancuri și fregate până la drone, sateliți și sisteme radar.
Și aceasta este doar faza inițială. În spate se află o listă de dorințe de 377 de miliarde de euro pentru Bundeswehr, un plan pe termen lung care include peste 320 de programe noi de armament în toate domeniile militare.
Și mai semnificativ este unde vor ajunge acești bani. Conform planurilor de achiziții, mai puțin de 10% din noile contracte vor merge către furnizori americani — o schimbare majoră după ani de dependență de industria de apărare a SUA. Aproape toate celelalte contracte vor rămâne în Europa, iar o mare parte în cadrul industriei germane de apărare.
Pentru Europa, acest lucru înseamnă că motorul economic al Uniunii devine și motorul său industrial militar, în timp ce Franța și țările din sudul continentului rămân limitate de constrângerile bugetare.
