17.9 C
București
duminică, septembrie 8, 2024

HARTA | Rutele ocolitoare pentru Valea Oltului anunțate de CNAIR. Traficul va fi închis în intervalul 8 iulie – 9 august

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat închiderea temporară a circulației pe Drumul Național 7 (DN7) Valea Oltului în intervalul 8 – 9 august, din cauza unor lucrări de defrișare a versantului.

Restricția va fi impusă pe parcursul zilei, începând cu ora 06:00 și până la ora 20:00.

Pentru a facilita traficul rutier, CNAIR a pus la dispoziție o serie de rute ocolitoare:

  • Pentru cei care vin dinspre București: București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Veștem (intersecție cu DN7)
  • Pentru cei care vin dinspre Pitești: Pitești – DN73 – A3 – Râșnov – Brașov
  • Pentru cei care vin dinspre București (A1) și se îndreaptă spre zonele de vest, centru și nord ale țării: București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria (Nod Rutier Simeria A1)

Harta în detaliu poate fi consultată AICI.

Circulaţia vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea şi punctul de lucru de la km 242 + 600, precum şi între Sibiu/Boiţa şi punctul de lucru de la km. 250 + 000 se va desfăşura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.

Pentru autovehiculele cu MTMA < 7,5 tone pot fi utilizate ca variante de ocolire drumurile naţionale şi judeţene din proximitatea sectorului închis circulaţiei pe DN7.

”În intervalele orare 7:30 – 8:00 şi 16:30 –17:00 executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localităţile din proximitatea acestuia.

Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor”, au mai precizat reprezentanţii CNAIR. 

Ei au adăugat că pe perioada instituirii închiderii circulaţiei pe acest sector de drum, va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară precizate la art.32 alin 2 lit. a) şi b) din OUG 195/2002, precum şi a autovehiculelor speciale de transport pacienţi. 

Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.