4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Încă un caz revoltător în spitalele din România. O pacientă care de fapt era însărcinată în luna a noua a primit alt diagnostic

Caz revoltător la Spitalul Județean din Târgu Jiu. O femeie care de fapt era însărcinată în luna a noua a fost diagnosticată cu eventraţie, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale.

Femeia, în vârstă de 35 de ani, care nu ştia că este însărcinată şi s-a prezentat la spital acuzând dureri abdominale, a născut o fetiţă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare Mihaela Ţicleanu, conform News.ro.

”În prezent încercăm să aflăm toate detaliile şi pentru a afla toate detaliile, mediul chirurg şi ceilalţi medici prezenţi în sala de operaţie au fost chemaţi în această dimineaţă de către conducerea unităţii sanitare pentru a-şi exprima punctele de vedere”, a precizat Ţicleanu.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a mai declarat că pacienta se află la terapie intensive: ”Menţionez faptul că pacienta în vârstă de 35 de ani se află la Terapie Intensivă pentru recuperarea post-operatorie, iar nou-născutul, este vorba de o fetiţă care s-a născut la greutatea de 3,2 kilograme, este internat la neonatologie. Atât starea de sănătate a mamei, cât şi starea de sănătate a nou-născutei este stabilă şi ambele sunt bine”, a mai spus Ţicleanu.

Ea a afirmat că la acest moment conducerea spitalului adună date pentru a stabili ce s-a întâmplat.

”Încă încercăm să aflăm care a fost situaţia. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu ştie că este însărcinată. Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventraţie, pentru care s-a şi intervenit şi pe care o şi avea de fapt. Ea zice că nu a ştiut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a declarat Mihaela Ţicleanu.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.