4.8 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Încă un caz revoltător. O tânără de 26 de ani, drogată și băută, a făcut prăpăd pe o stradă din Slatina

O tânără de 26 de ani, aflată sub influenţa alcoolului şi a trei substanţe interzise, a lovit şase maşini parcate, iar evenimentul a avut loc pe o stradă din Slatina. Nu au fost persoane rănite.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat că poliţiştii din Slatina au intervenit miercuri seara, la un eveniment rutier petrecut pe strada Unirii din municipiu. 

“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că o tânără de 26 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din aceeaşi localitate, din cauze ce urmează a fi stabilite, a avariat şase autoturisme parcate. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omeneşti, fiind produse doar pagube materiale.

Întrucât tânăra prezenta un comportament suspect, aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât şi cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa a trei substanţe psihoactive, respectiv T1C MDMA, T2C MTD şi T3C KET”, a transmis IPJ Olt, conform News.ro.

Tânăra a fost condusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi a prezenţei substanţelor în organism.

Pe numele femeii, poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.