Traficul rutier pe DN 1 la Comarnic este blocat luni dimineață din cauza scurgerilor periculoase de acid sulfuric dintr-o cisternă. Autoritățile au decis evacuarea zonei pentru siguranța populației și intervenția echipelor specializate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, se evacuează persoane pe o rază de 100 metri, iar pe direcţia vântului (SE) – pe o distanţă de aproximativ 500 metri.
„Este defectă o vană centrală ce nu poate fi oprită, se va încerca obturarea acesteia până la sosirea echipajului CBRN de la USISU Ciolpani”, transmite ISU.
UPDATE
Oficialii prefecturii Prahova anunţă că acidul sulfuric va fi transvazat într-o altă cisternă, estimându-se că operaţiunea va dura aproximativ o oră şi jumătate. Ulterior, finalizării operaţiunii, circulaţia rutieră va fi reluată pe DN 1.
Știrea inițială
Se evacuează persoane pe o rază de 100 m, iar pe direcția vântului (SE) se evacuează pe o distanță de aproximativ 500 m.
”Este defectă o vană centrală ce nu poate fi oprită, se va încerca obturarea acesteia pana la sosirea echipajului CBRN de la USISU Ciolpani”, mai transmite ISU.
RO-ALERT despre incidentul chimic de la Comarnic
Populaţia a fost avertizată luni, prin mesaj RO-ALERT, despre incidentul chimic de la Comarnic, unde sunt scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă aflată pe DN 1.
„Incident chimic produs în Comarnic, DN 1, cu posibile degajări de substanţe toxice. Adăpostiţi-vă în locuinţe, evitaţi activităţile în aer liber, închideţi uşile şi ferestrele, astupaţi gurile de aerisire şi opriţi funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie!”, este mesajul transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Potrivit ISU, sunt evacuate persoane pe o rază de 100 de metri, iar pe direcţia vantului (SE) se evacuează pe o distanţă de aproximativ 500 de metri.