4.8 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Israel anunță că a descoperit peste 800 de tuneluri în Gaza. Majoritatea ar fi fost situate în ”zone civile”

Armata israeliană a anunţat – duminică – că trupele sale au descoperit peste 800 de guri de tuneluri în Fâşia Gaza de la începutul ofensivei sale terestre în enclava palestiniană la sfârşitul lunii octombrie, scrie Sky News.

„De la începutul operaţiunilor terestre în Fâşia Gaza, soldaţii Forţelor de apărare israeliene (IDF) au localizat peste 800 de guri de tuneluri subterane ale Hamas”, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, indicând că aproximativ 500 dintre acestea „au fost distruse folosind diverse metode operaţionale”.

„Unele din aceste guri conectau obiective strategice ale Hamas prin reţeaua de tuneluri subterane”, a adăugat armata, precizând că „au fost distruse tuneluri de mulţi kilometri”.

În plus, potrivit purtătorului de cuvânt citat, aceste „guri de tunel erau situate în zone civile”, iar unele chiar în „structuri civile, cum ar fi şcoli, creşe, moschei şi locuri de joacă”, o dovadă suplimentară- conform lui – „a modului în care Hamas foloseşte în mod deliberat populaţia şi infrastructura civilă ca acoperire pentru activitatea sa teroristă în Gaza”.

Pe de altă parte, trupele israeliene au localizat „cantităţi mari de arme” în unele tuneluri.

De la începutul ofensivei terestre israeliene în Fâşia Gaza, 72 de soldaţi israelieni au fost ucişi şi câteva sute au fost răniţi, conform agenţiei de presă citate.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.