Legea Integrității schimbă regulile pentru declarațiile de avere. Digitalizarea, respinsă în Senat. Ce se modifică pentru demnitari și cum ar putea Timișoara să rămână fără primar

Noua Lege a Integrității, aflată în dezbatere în Parlament, aduce modificări importante privind modul în care sunt declarate averile și interesele demnitarilor, dar și regulile aplicabile incompatibilităților și conflictelor de interese.

Una dintre cele mai controversate prevederi discutate în Senat a fost propunerea Agenției Naționale de Integritate (ANI) privind depunerea exclusiv online a declarațiilor de avere și de interese.

Propunerea a fost respinsă de senatori, după dezbateri în care susținătorii digitalizării au invocat reducerea birocrației și creșterea transparenței, în timp ce opozanții au susținut că o astfel de obligație ar putea limita dreptul unor persoane de a candida la funcții publice.

Digitalizarea declarațiilor de avere, respinsă de Senat

Potrivit proiectului discutat în Senat, candidații pentru funcțiile de parlamentar, europarlamentar, președinte de Consiliu Județean, primar, consilier local, consilier județean sau președinte al României nu vor fi obligați să depună online declarațiile de avere și de interese.

ANI a solicitat introducerea depunerii digitale pentru a simplifica procesul administrativ și pentru a permite publicarea rapidă a informațiilor de interes public.

Reprezentantul Agenției a explicat, în Comisia Juridică din Senat, că instituția este nevoită, în fiecare campanie electorală, să gestioneze volume foarte mari de documente pe suport de hârtie.

„Propunerea noastră era ca toate aceste declarații să fie depuse digital. Vorbim de o lună de zile în care noi suntem sufocați de teancuri cu declarații care trebuie pregătite, scanate și digitalizate”, a declarat reprezentantul ANI.

Propunerea a fost însă respinsă cu voturile PSD și AUR.

Argumentele invocate împotriva depunerii online

În timpul dezbaterilor, senatorul AUR Laurențiu Plăeșu a susținut că obligativitatea depunerii online ar putea împiedica anumite persoane să candideze.

Acesta a afirmat că nu toți candidații au competențele digitale necesare și că responsabilitatea completării documentelor s-ar transfera asupra partidelor politice.

„O să avem o grămadă de oameni care vor renunța la candidatură din motivul acesta. Eu cred că îți afectează dreptul de a fi ales. Nu toată lumea este capabilă să realizeze aceste demersuri”, a spus senatorul.

În urma votului, declarațiile vor continua să fie depuse în format fizic.

ANI avertizează că transparența va fi afectată

Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate au avertizat că respingerea digitalizării va crea dificultăți inclusiv în publicarea informațiilor privind averile candidaților.

Potrivit ANI, noua lege prevede publicarea unei declarații sintetice generate de instituție, însă acest proces devine mult mai dificil dacă documentele sunt depuse exclusiv pe hârtie.

„Când vor fi făcute pe hârtie, noi nu vom putea genera acea declarație de interese financiare. Ne vom trezi cu ele și ne vom afla în imposibilitatea de a le genera și de a le publica”, au avertizat reprezentanții Agenției.

Averile nu vor mai fi publicate integral

Noua lege înlocuiește actualele declarații de avere publice cu o declarație de interese financiare.

Demnitarii vor continua să completeze toate informațiile privind bunurile, veniturile și interesele, însă documentele complete vor rămâne doar în posesia ANI.

Instituția va publica ulterior o versiune sintetizată, în care anumite informații vor fi anonimizate sau prezentate sub formă de intervale valorice.

De exemplu, sumele existente în conturile bancare nu vor mai fi afișate exact, ci vor fi încadrate în categorii valorice, ceea ce înseamnă că publicul nu va mai avea acces la valoarea exactă a averilor declarate.

Declarațiile vor include și veniturile partenerilor aflați în relații similare căsătoriei

Un alt amendament adoptat în Senat, susținut de AUR și votat inclusiv de PSD, extinde obligațiile de declarare.

Astfel, pe lângă soți, vor trebui declarate și bunurile sau veniturile partenerilor care se află în „relații asemănătoare acelora dintre soți”.

Prevederea a generat schimburi de replici între parlamentari.

Reprezentanții USR au ironizat amendamentul, întrebând dacă AUR recunoaște implicit parteneriatul civil, în timp ce alți parlamentari au susținut că verificarea unor astfel de situații va fi dificilă.

AUR a transmis în ultimele zile că amendamentul o vizează inclusiv pe partenera de viață a președintelui Nicușor Dan.

Noi reguli privind incompatibilitățile și conflictele de interese

Senatul a păstrat și amendamentul PSD privind aplicarea sancțiunilor pentru incompatibilități și conflicte de interese constatate anterior intrării în vigoare a noii legi.

Potrivit textului adoptat, persoanele pentru care există decizii definitive privind incompatibilitatea sau conflictul de interese și care se află încă în perioada de interdicție de trei ani își vor pierde funcția, mandatul sau demnitatea publică în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Textul prevede:

„Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese (…) le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

Dominic Fritz, printre cei direct vizați

Potrivit formei adoptate în Senat, (amendament PSD trecut cu voturi AUR) una dintre persoanele direct vizate de modificările privind incompatibilitățile este primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.

Proiectul urmează să parcurgă și celelalte etape legislative înainte de a deveni lege, iar prevederile privind declarațiile de avere, digitalizarea și incompatibilitățile rămân printre cele mai disputate modificări ale noii Legi a Integrității.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.