2.2 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Legiști, despre pacientului de la Spitalul Pantelimon: Probabilitatea de deces după scăderea dozei de noradrenalină – peste 99%

Consiliul superior de medicină legală a transmis, vineri, că s-au identificat trei deficienţe majore în acordarea îngrijirii medicale pacientului de 54 de ani care a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.

Legiștii au concluzionat că ”probabilitatea ca decesul să se fi produs în momentul la care s-a produs datorită scăderii dozei de noradrenalină este de peste 99%”.

Biroul Executiv al Consiliului Superior de Medicină Legală  a transmis, vineri, ”precizări referitoare la activitatea expertală medico-legală, care în ultimul timp este ţinta unor atacuri nedrepte, bazate pe informaţii eronate şi pe o lipsă de cunoaştere a legislaţiei relevante în vigoare”.

”Reamintim în primul rând faptul că, la efectuarea expertizei, medicul legist a avut la dispoziţie întreg dosarul cauzei (procese verbale de cercetare la faţa locului, declaraţii martori, acte medicale, date extrase din injectomate etc.)”, a transmis sursa citată.

”S-a ajuns la concluzia că expertiza medico-legală nu este suficientă sau este eronată, datorită faptului că medicii legişti nu ştiu cum se tratează pacienţii într-o secţie ATI sau că nu au competenţe de a face acest lucru. Este adevărat că medicii legişti nu tratează pacienţi în ATI şi nici în alte specialităţi medicale, dar ei au competenţa legală şi capacitatea ştiinţifică de a evalua corectitudinea actului medical fie singuri, fie în colaborare cu specialişti din alte domenii medicale”, au arătat aceştia.

Cazul pacientului decedat la Spitalul Sfântul Pantelimon

De asemenea, Consiliul superior de medicină legală  face precizări despre cazul pacientului de 54 de ani care a decedat la Spitalul Sfântul Pantelimion.

EI explică faptul că expertiza medico-legale ”a avut rolul de a evalua dacă scăderea dozei de noradrenalină a fost cea care a dus la decesul pacientului”.

”Evident că o analiză completă a cazului din punct de vedere medical este utilă pentru înţelegerea patologiilor pacientului şi a motivelor pentru care evoluţia a fost spre agravare în ciuda tratamentelor efectuate. Dar nu acesta a fost aspectul care a trebuit clarificat prin expertiză. Repetăm acest lucru, deoarece colegii din diferite specialităţi au realizat analize extrem de complexe ale cazului, pe diferite paliere, extrem de interesante teoretic, dar care nu sunt neapărat susţinute de toate datele medicale ale cazului (care nu au fost de facto făcute publice) şi care nu sunt esenţiale pentru analiza juridică a cazului. Ancheta (din nou, strict din datele publice) nu s-a referit la corectitudinea tuturor tratamentelor efectuate în spitalul Pantelimon ci doar la suprimarea suportului vasopresor în cazul unor pacienţi din secţia ATI”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cauza decesului determinată de legiști

Legiştii vorbesc şi despre stabilirea legăturii de cauzalitate: ”Legătura de cauzalitate necesită existenţa unei fapte ilicite legate de actul medical, care să ducă la un prejudiciu cuantificabil pentru pacient. În acest caz, dacă ne raportăm strict la oprirea suportului vasopresor, au existat trei deficite semnificative în acordarea îngrijirilor medicale (expertiza nu s-a referit la alte deficite potenţiale în acordarea îngrijirilor medicale care au fost sesizate chiar de unii colegi din ATI sau din alte specialităţi medicale în presă sau social media – precum necesitatea suplimentării suportului vasopresor cu alte substanţe). Cele trei deficite au fost: scăderea brutală (nu în trepte) a dozei de noradrenalină, scăderea dozei de noradrenalină având în vedere valorile tensionale consemnate la momentul scăderii şi neconsemnarea în actele medicale a scăderii dozei de noradrenalină”.

În plus, legiştii se referă la prejudiciu: ”S-a discutat mult în presă şi social-media că pacientul nu avea şanse de supravieţuire. Chiar dacă acest lucru ar fi fost adevărat (deşi datele prezentate public nu susţin cu certitudine acest lucru şi nici nu cunoaştem toate datele medicale din foaia de observaţie), unul din scopurile principale ale medicinei este menţinerea în viaţă, cât mai mult timp, a pacientului, chiar dacă acesta nu are şanse de recuperare. Prin urmare, scăderea duratei de viaţă a unei persoane, chiar şi extrem de limitată, dacă este o consecinţă a unei fapte ilicite, trebuie să fie considerată prejudiciu (efect) în lanţul cauzal”.

”Legătura de cauzalitate poate fi stabilită, conform recomandărilor europene (Ghidul prezentat mai sus), prin metode inductive, adică legi statistice – metodă utilizată în cazul de faţă, lucru sugerat de faptul că în concluzii s-a vorbit despre concordanţa temporală. În acest caz, pacientul a fost internat pe secţia ATI timp de 10 zile, cu suport vasopresor (noradrenalină), fiind menţinut în viaţă. La circa 1 oră după scăderea brutală a dozei de noradrenalină, s-a produs decesul. Probabilitatea ca decesul să se fi produs datorită stării alterate a pacientului, în cazul în care suportul vasopresor ar fi fost menţinut, se poate estima împărţind numărul de ore în care a fost privat de suport vasopresor la numărul total de ore în care ar fi necesitat acest suport, calcul care duce la o probabilitate de circa 0,4%. Prin urmare, probabilitatea ca decesul să se fi produs în momentul la care s-a produs, datorită scăderii dozei de noradrenalină este de peste 99%, chiar dacă ar fi să luăm în considerare o agravare progresivă a stării pacientului în cursul spitalizării pe secţia de ATI. Acesta este un grad de probabilitate extrem de înalt, care se atinge rareori în analizele privind deficitele în acordarea îngrijirilor medicale, motiv pentru care concluziile medico-legale au fost atât de inechivoce”, arată legiştii în comunicatul de presă citat.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.