2.1 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Lovitură pentru industria jocurilor de noroc. Ordonanța ”păcănelelor”, aprobată de Guvern. Taxe mai mari și fără alcool în săli

Guvernul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă care asigură consolidarea cadrului legal şi fiscal în domeniul jocurilor de noroc, care dublează taxele şi introduce o garanţie de un milion de euro pentru toate firmele din domeniu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, actul normativ stabileşte niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum şi a taxelor speciale şi a garanţiilor depuse de companii.

Mai mult, se introduce o nouă modalitate de acoperire a riscului de neplată a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat prin introducerea poliţei de asigurare de garanţie emisă de o societate de asigurări cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene, un stat semnatar al acordului privind Spaţiul Economic European, ori un stat din Confederaţia Elveţiană.

Taxe duble

Contribuţiile anuale ale organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi se majorează substanţial, pentru promovarea respectării principiilor şi măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social.

Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc se virează în procent de 70% către bugetul de stat, iar procentul de 30% va fi utilizat de ONRC pentru finanţarea programelor pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, promovarea jocului responsabil, linia telefon verde, realizarea bazei de date pentru prevenirea şi combaterea adicţiei.

„Aplicarea noilor măsuri se va reflecta atât într-o activitatea mai responsabilă social, cât şi în venituri mai mari la bugetul de stat. Potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor, se va colecta în plus, 132 de milioane de lei până la finalul acestui an, 450 milioane de lei în 2024 şi 470 milioane de lei în 2025”, se arată în comunicatul instituţiei.

Fără alcool în sălile de joc

De asemenea, pentru protejarea jucătorilor, a persoanelor aflate în situaţii de risc, se instituie interdicţia privind comercializarea alcoolului în sălile de jocuri de noroc. Se vor introduce şi prevederi privind obligaţia organizatorilor de jocuri de noroc de a nu permite accesul în incinta locaţiilor a persoanelor autoexcluse şi indezirabile.

Potrivit sursei citate, combaterea criminalităţii organizate şi a celei economice în rândul operatorilor de jocuri de noroc sunt alte obiective ale noii legislaţii.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.