Aleksandr Lukașenko a îndemnat poporul armean să fie „foarte prudent” în alegerea dintre Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) și Europa, pentru a nu „repeta ceea ce s-a întâmplat în Ucraina”. Declarațiile sale au fost preluate de agenția de stat belarusă Belta.
Potrivit lui Lukașenko, discuțiile privind o posibilă ieșire a Armeniei din Uniunea Economică Eurasiatică și apropierea de Uniunea Europeană sunt legate de alegerile parlamentare care vor avea loc în Armenia pe 7 iunie. El a susținut că liderii armeni au ajuns, prin declarațiile lor, până la „umilirea UEE”.
„Armenii trebuie să fie foarte atenți pentru a nu repeta, ferească Dumnezeu, ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. În Ucraina totul a început exact în același mod. Vă amintiți acest lucru. Nu trebuie ca armenii, care tocmai au ieșit dintr-un război, să ajungă într-o situație dificilă din această cauză. Nu trebuie să se grăbească. Trebuie doar să reflecteze și să dea dovadă de înțelepciune. Înainte de a face un astfel de pas, poporul armean trebuie să se gândească foarte serios. Acesta este singurul lucru la care îi îndemn. Dacă poporul își va exprima voința, noi o vom respecta”, a declarat Lukașenko.
Pe fondul apropierii alegerilor parlamentare din Armenia, relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat semnificativ. Rusia îl acuză pe premierul armean, Nikol Pașinian, că promovează o politică pro-occidentală.
Moscova cere, de asemenea, participarea la alegeri a omului de afaceri Samvel Karapetian, liderul grupului industrial și de construcții Tașir.
Pe 29 mai, autoritățile din Rusia, Belarus, Kazahstan și Kârgâzstan au emis o declarație comună prin care au cerut Armeniei să organizeze un referendum pentru a decide dacă dorește să rămână în Uniunea Economică Eurasiatică.
Potrivit semnatarilor documentului, pregătirile Erevanului pentru aderarea la Uniunea Europeană implică „riscuri semnificative pentru securitatea economică” a statelor membre ale UEE. Aceștia consideră că este necesar să fie prevenite eventualele efecte negative asociate acestui proces.
La conferința de presă susținută după summitul UEE de la Astana, președintele rus Vladimir Putin a afirmat că actuala situație din Armenia seamănă cu cea care a precedat criza din Ucraina.
„Am mai menționat acest lucru. Criza din Ucraina a început, la un moment dat, cu încercările Ucrainei de a se apropia de Uniunea Europeană. Noi nu am fost împotrivă”, a declarat Putin.