16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Lumina Sfântă a Învierii a fost aprinsă la Ierusalim. Când va ajunge și la București | Video

Lumina Sfântă a Învierii a fost aprinsă sâmbătă, la Ierusalim, în cadrul unei ceremonii speciale la Biserica Sfântului Mormânt.

Lumina Sfântă va fi adusă și la București, unde va fi distribuită credincioșilor în noaptea de Înviere.

De la Mormântul Domnului, Reprezentantul Patriarhiei Române, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfântă spre Bucureşti.

Această lumină va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova.

Ceremonia primirii Sfintei Lumini a fost oficiată oficiată începând cu ora 13:00 de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică.

În acelaşi timp aprinde şi candela ”neadormită” dinăuntrul Mormântului. Ceremonia se încheie cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.