Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au precizat, sâmbătă, că cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza, vor porni spre România, prin intermediul unui zbor.
„Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza, vor porni spre România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale. Cetăţenii români şi membrii de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie 2023, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în R.A. Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoţit apoi până la Cairo”, arată postarea de sâmbătă, pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Externe.
MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.
„În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren”, mai spune sursa citată.