-0.7 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

MApN anunță o campanie de dezinformare: Aeronavele F-16 nu au decolat din România pentru a executa misiuni în Odesa

Ministerul Apărării Naționale a semnalat, marți, o campanie de dezinformare pornită de canalele de propagandă rusești legate de o serie de misiuni aeriene executate de avioane F-16 în spațiul aerian ucrainean, în regiunea Odesa, săptămâna trecută.

Informațiile vehiculate de sursele rusești sunt fără fundament real și reprezintă o tentativă deliberată de a induce în eroare opinia publică.

”Vă semnalăm o nouă încercare de dezinformare pornită de canalele de propagandă asociate Federaţiei Ruse cu privire la o serie de misiuni de zbor executate săptămâna trecută de aeronave F-16 în spaţiul aerian ucrainean, în regiunea Odessa. Aşa-zise „surse”, neidentificate în postarea de pe platforma rusă Telegram, pretind că avioanele F-16 ar decola de pe aerodromurile româneşti”, spune Ministerul Apărării într-un comunicat.

MApN arată că ”este cât se poate de clar că sursele imaginare ale propagandei ruse transmit informaţii false. Aeronavele F-16 ale Forţelor Aeriene Române execută misiuni de instruire şi de Poliţie Aeriană exclusiv în spaţiul aerian naţional, cu respectarea strictă a regulilor stabilite de legislaţia internaţională”.

”Intenţia de dezinformare are, probabil, legătură cu contextul recent încheiatului Summit NATO de la Washington, care a adoptat decizii importante în privinţa sprijinirii eforturilor de apărare ale Ucrainei împotriva războiului de agresiune, ilegal şi nejustificat declanşat împotriva sa de Federaţia Rusă. Teme similare au mai fost semnalate pe această platformă de combatere a dezinformării, în urmă cu aproximativ o lună”, subliniază Ministerul Apărării.

Potrivit MApN, ”de la declanşarea invaziei ilegale a Federaţiei Ruse în Ucraina, România, în calitate de membru al Alianţei Nord-Atlantice, a acţionat prin punerea în aplicare a unor măsuri de consolidare a posturii de apărare şi descurajare, de natură strict defensivă şi proporţională cu nivelul potenţialelor ameninţări la adresa securităţii regionale, cu respectarea strictă a normelor de drept internaţional”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.