Mesaj din Italia pentru Mircea Lucescu: Inter Milano vorbește despre „eleganță, pasiune și moștenire”

Clubul Inter Milano a transmis un mesaj de omagiu după moartea lui Mircea Lucescu, subliniind că antrenorul român a lăsat o moștenire importantă în fotbalul internațional și a întruchipat valori precum eleganța, competența și pasiunea.

”Un antrenor cu o mare profunzime umană şi profesională, Mircea Lucescu a întruchipat valorile competenţei, eleganţei şi pasiunii, lăsând o moştenire importantă în lumea fotbalului”, transmite clubul în comunicatul postat pe site-ul său oficial.

”FC Internazionale Milano şi toată comunitatea nerazzurra se alătură cu profundă emoţie şi regret la dispariţia lui Mircea Lucescu, îmbrăţişându-i familia şi pe cei apropiaţi”, se arată comunicatul liderului din Serie A, care este antrenat în prezent de alt român, Cristian Chivu.

”Născut la Bucureşti, pe 29 iulie 1945, Lucescu a fost unul dintre cei mai influenţi şi respectaţi antrenori din fotbalul internaţional, lăsând o amprentă profundă oriunde a antrenat, datorită viziunii, carismei şi culturii sale de joc extraordinare. A ajuns pe banca tehnică a lui Inter în decembrie 1998 şi a condus echipa într-o stagiune europeană remarcabilă, dincolo de faza grupelor Champions League până în sferturile de finală, unde parcursul a fost întrerupt de Manchester United, care a câştigat trofeul. În total, Lucescu a condus 22 de meciuri de pe banca lui Inter”, precizează clubul.

Experienţa sa în nerazzurro a reprezentat o etapă semnificativă într-o carieră longevivă şi de succes, cu 37 de trofee cucerite, un palmares care îl face să fie printre cei mai titraţi antrenori din istoria fotbalului mondial, notează sursa amintită.

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.

Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.

Lucescu nu a făcut deplasare cu naţionala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marţi cu 0-2.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joia trecută, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepţie în Liga Naţiunilor, în urma căreia reprezentativa a obţinut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanţul său pe banca naţionalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.




Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.