4.8 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Militarii americani participă la un exerciţiu de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune în România

Militari americani desfășoară în România exercițiul „Southern Shield”, axat pe apărarea antiaeriană cu rază scurtă de acțiune.

”Statele Unite ale Americii şi NATO sunt ferm angajate în apărarea spaţiului aerian al României”, a declarat locotenent-colonelul Andre Ruff, comandantul Batalionului 1 din Regimentul 57 Artilerie şi Apărare Antiaeriană.

Potrivit MApN, militarii Armatei SUA din Regimentul 57 de Artilerie Apărare Aeriană desfăşoară în ţara noastră un exerciţiu de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acţiune (SHORAD) având ca scop consolidarea şi  apărarea spaţiului aerian al NATO.

”Acest exerciţiu le transmite cetăţenilor români un mesaj clar: Statele Unite ale Americii şi NATO sunt ferm angajate în apărarea spaţiului aerian al României”, a declarat locotenent-colonelul Andre Ruff, comandantul Batalionului 1 din Regimentul 57 Artilerie şi Apărare Antiaeriană.

El a spus că ”este un exerciţiu de rutină, pur defensiv, care sprijină capacităţile de apărare antiaeriană ale României şi le oferă cetăţenilor încredere prin măsuri vizibile şi integrate de apărare. Acesta reprezintă o dovadă a puternicei cooperări dintre Statele Unite şi România şi subliniază importanţa parteneriatului nostru de lungă durată”.

Exerciţiul ”Southern Shield”, început pe 14 noiembrie şi coordonat de Comandamentul Forţelor Armate ale Statelor Unite în Europa, în colaborare cu structurile militare române, demonstrează angajamentul neclintit al SUA faţă de România şi NATO.

”Prin consolidarea cooperării cu aliaţii români, exerciţiul Southern Shield joacă un rol esenţial în îmbunătăţirea interoperabilităţii între personal, echipamente şi proceduri”, a declarat colonelul Hailey Bairu, comandantul Brigăzii 52 Artilerie şi Apărare Antiaeriană.

”Exerciţiul subliniază, de asemenea, agilitatea forţelor americane în validarea capacităţii lor de pregătire şi reacţie, consolidând astfel postura de apărare a regiunii euroatlantice şi asigurând protecţia spaţiului aerian al României pe fondul escaladării tensiunilor regionale”, a mai spus el.

Exerciţiul desfăşurat în România urmăreşte consolidarea capacităţilor integrate de apărare antiaeriană şi antirachetă prin desfăşurarea rapidă a sistemelor SHORAD, special concepute pentru a face faţă ameninţărilor de la joasă altitudine şi pentru a proteja spaţiul aerian al NATO.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.