2.2 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

Ministrul Apărării transmite din SUA că militarii ucraineni s-ar putea antrena pe teritoriul României

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat că există posibilitatea antrenării de militari ucraineni pe teritoriul României, în multiple domenii.

Ministrul face parte din delegaţia premierului Marcel Ciolacu în Statele Unite ale Americii.

„Eu am fost la Londra săptămâna trecută şi m-am întâlnit cu noul ministru al Apărării domnul Grant Shapps şi mi-a spus cât de mult apreciază instructorii români, pentru că România este implicată, alături de Marea Britanie, într-un program de pregătire, Interflex”, a arătat el.

În acest sens, ministrul Apărării a spus că „sunt cadre şi posibilităţi multiple”.

„Este posibilitatea asta, plus că există misiunea EUMAM – EU Military Assistance Mission in support of Ukraine, care este în format european, care vizează şi pregătirea militarilor ucraineni. Depinde ce nevoi de pregătire sunt – dacă sunt de nivel maritim, de nivel de vânători de munte şi aşa mai departe”, a arătat el.

De asemenea, piloţi ucraineni pot fi instruiţi la Baza Aeriană Borcea. „Ei trebuie să treacă printr-un proces de dobândire a unor abilităţi lingvistice.

Noi suntem pregătiţi să îi primim, deşi prioritatea noastră numărul unu este antrenarea şi pregătirea piloţilor români, întrucât urmează să avem 32 de noi avioane F-16, iar nevoia de pregătire pentru piloţi este evident că este de înţeles pentru toată lumea”, a completat Tîlvăr. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.