26.3 C
București
vineri, octombrie 11, 2024

Ministrul austriac de Interne a declarat că se opune extinderii Schengen ”momentan”. ”Nu suntem deschişi pentru extinderea sistemului”

Gerhard Karner, ministrul de Interne austriac, a declarat miercuri, după întâlnirea cu ministrul de interne român, Cătălin Predoiu, că Austria nu este deschisă pentru extinderea spațiului Schengen ”momentan”.

”Cu zece zile în urmă, când am avut tot aici o conferinţă de presă, poziţia noastră este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu suntem deschişi pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontieră între Germania şi Austria, între Austria şi Ungaria, Austria şi Slovenia. În Germania s-a discutat despre control de frontieră şs frontiera cu Polonia. E un semnal clar că sistemul ca întreg nu funcţionează şi de aceea nu consider că o extindere este oportună la momentul actual”, a spus ministrul de Interne din Austria.

El a mai menţionat în ceea ce priveşte returnările, sistemul Dublin are deficitele lui.

”Şi aici trebuie aduse îmbunătăţiri cadrului legal, am discutat cu domnul ministru şi acest aspect şi vrem să abordăm aceste probleme dintr-o perspectivă europeană”, a spus ministrul austriac.

Declarația lui Gerhard Karner:

”Am avut o discuție foarte constructivă și vă mulțumesc că ați venit la noi. Discuția de azi e o consecință logică a întâlnirilor de până acum. În aprilie am semnat cu Bode un plan de acțiune în domeniul criminalității legate de traficanții de migranți. A fost un moment decisiv și de începere a cooperării. În aprilie s-a convenit ca în triunghiul Ungaria – România – Serbia să se intervină cu patrule comune și prin acest pact e posibil ca cei care ies prin Ungaria să fie urmăriți în România mai departe.

S-au stabilit măsuri care cuprind trimiterea unui ofițer român la centrul de cooperare polițienească din Viena și a unui ofițer austriac la centrul din Oradea. E foarte important să se ia aceste măsuri în combaterea criminalității transfrontaliere.

Această cooperare arată rezultate deosebite. Într-o acțiune comună s-au făcut 36 de percheziții în România, Ungaria și Austria, au fost arestate 6 persoane, ceea ce arată că pactul încheiat aduce rezultate.

Vrem ca această cooperare să fie extinsă la nivel european. Îi mulțumesc ministrului român pentru toate eforturile depuse de autoritățile române.

Poziția noastră e că sistemul Schengen ca întreg nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontiere deja, Germania vrea să instituie controale la frontiera cu Polonia și cu Cehia”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.