12.6 C
București
duminică, aprilie 21, 2024

Ministrul Economiei: Producătorii nu vor fi afectaţi de viitoarele măsuri privind reducerea preţurilor la alimentele de bază

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea a afirmat că producătorii nu vor fi afectaţi de viitoarele măsuri privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi nu vor fi obligaţi să îşi limiteze adaosul comercial.

Social-democratul a adăugat că premierul Marcel Ciolacu deja a anunţat că sunt două variante luate în calcul şi anume fie o ordonanţă de urgenţă în acest sens, fie un acord voluntar, iar discuţiile cu retailerii vor continua, pentru că dialogul aduce întotdeauna rezultate bune.

„Este o întrebare la care în mod firesc nu ar trebui să răspund eu, având calitatea de ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Ceea ce însă a fost anunţat de către premier în şedinţa de Guvern este că sunt în discuţii aceste două variante, fie un acord voluntar, fie o ordonanţă de urgenţă. Deja vestea bună pentru cetăţenii României este că o primă listă de produse alimentare de bază a fost înaintată de către marile lanţuri de magazine, de către marii retaileri, şi că acest dialog continuă, astfel încât în cel mai scurt timp să venim în faţa opiniei publice cu rezultatele concrete ale acestui dialog. Dialogul întotdeauna aduce şi rezultate bune”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, întrebat la finalul şedinţei de joi a Executivului, referitor la schema la alimente şi plafonarea adaosului comercial, este dispus Guvernul la un acord voluntar în perioada următoare, pe un interval de trei luni, iar dacă nu vedem preţuri reduse la raft, să fie dată o ordonanţă de urgenţă.

Chestionat mai departe dacă producătorii nu vor fi obligaţi să îşi plafoneze adaosul comercial, ministrul PSD a răspuns: „Înseamnă că nu vor fi afectaţi. Astăzi se discută cu lanţurile de magazine şi împreună cu ei încercăm să găsim această formulă astfel încât preţul la raft să scadă pentru alimentele de bază pentru o perioadă de timp”

El a reiterat că Executivul nu intenţionează să îşi limiteze adaosul comercial pentru producători.

„Nu intenţionăm să plafonăm pentru că ideea de plafonare în România este cunoscut exemplu din Ungaria şi nu este acea schemă. Nu este vorba de un preţ fix la un aliment. Este vorba de o limitare a adaosului comercial într-o zonă de confort pentru cei care produc, pentru cei care vând, pentru cei care distribuie, e un lanţ mai lung, dar producătorii din România nu vor fi afectaţi. Dacă nu vor fi afectaţi înseamnă că nu vor fi obligaţi să îşi limiteze adaosul comercial. Am revenit asupra deciziei, pentru că este o formulă mai bună. Dacă dialogul dă roade, de ce să nu venim cu o formulă mai bună?”, a completat Oprea.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în deschiderea şedinţei Executivului, că a primit deja răspunsul marilor lanţuri de magazine la propunerea Guvernului privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi urmează să finalizeze un acord.

Şeful Executivului a arătat că este vorba de pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume şi fructe proaspete şi a dat asigurări că va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.