Legendarul antrenor Mircea Lucescu, care a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 80 de ani, este pentru ultima dată în Arena Naţională. Sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost depus în arenă miercuri, la la scurt timp după ora 16.00.
Sicriul a fost însoţit până în locul în care a fost depus de fiul lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu.
Toţi cei care l-au admirat pe „Il Luce” sunt invitaţi acum să îi aducă un ultim omagiu la Arena Naţională. Accesul publicului larg va fi permis printr-un circuit controlat, special amenajat pentru a asigura fluiditatea fluxului de vizitatori.
Programul este următorul:
Miercuri, 8 aprilie – 17:00 – 21:00
De la ora 18:00, va avea loc prima slujbă de priveghi în incinta stadionului.
Joi, 9 aprilie – 10:00 – 20:00
Fostul antrenor al naţionalei Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, a murit marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, unde era internat din 29 martie.
Joi, pelerinaj public la Arena Naţională (10:00 – 20:00)
Programul de vizitare va continua şi pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00 şi 20:00. Toţi cei care l-au admirat pe „Il Luce” sunt invitaţi să îi aducă un ultim omagiu la Arena Naţională.
Vineri, slujba de înmormântare şi înhumarea
Ultima zi a ceremoniilor va fi marcată de discreţie şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locaţii.
Biserica Sfântul Elefterie: Cortegiul funerar se va deplasa către lăcaşul de cult, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.
Cimitirul Bellu: Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20.
Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.
Ora 13:10: Înhumarea propriu-zisă. Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.