3.9 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

”Moment istoric” la Dubai, Ministrul Energiei a semnat pe o măsuță de 80×80 de la IKEA, aderarea României la ISA

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunțat pe pagina personală de Facebook că a semnat, la COP28, aderarea României la International Solar Alliance (ISA), care reprezintă angajament pentru dezvoltarea energiei solare.

În fotografia postată de Ministrul Energiei poate fi observat și președintele Klaus Iohannis alături de alt reprezentat COP28.

Nu în cele din urmă în aceeași fotografie mai poate fi observată și măsuța pe care s-a semnat fastuosul angajament, o măsuță sub dimensionată de 80×80 de la IKEA de 300 de lei.

Ne-am fi așteptat ca această importantă aderare realizată politicienii care ne reprezintă să fie prezentată într-un cadru mai oficial și nu pe un hol al summitului COP28.

Relatăm mai jos declarația completă a ministrului Burduja:

„Semnarea aderării României la ISA este un moment istoric pentru ţara noastră şi reafirmă angajamentul nostru de a contribui activ la protejarea mediului şi la combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile”, a afirmat ministrul PNL.

„Într-un moment crucial pentru dezvoltarea durabilă a sectorului energetic, România a semnat aderarea la International Solar Alliance (ISA), în cadrul unui eveniment special organizat în cadrul conferinţei COP-28, în Emiratele Arabe Unite. Acest pas reprezintă un angajament puternic al guvernului român de a sprijini şi promova energia solară ca sursă principală de energie curată şi durabilă. Cu o lungă tradiţie în sectorul energetic şi un potenţial solar major, România se uneşte acum cu alte 122 de state membre ale ISA, cu scopul de a contribui activ la tranziţia verde globală. Semnarea aderării la ISA reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Naţiunilor Unite legate de energie curată şi sustenabilă până în 2030”, arată postarea de duminică, pe pagina de Facebook a Ministerului Energiei.

Ministrul Energiei, alături de şeful statului şi o delegaţie de înalţi oficiali şi experţi din domeniu, a reprezentat România în cadrul acestui eveniment.

Prezenţa ţării noastre în acest forum global demonstrează angajamentul nostru ferm faţă de utilizarea energiei solare şi implicarea activă în acţiunile colective pentru combaterea schimbărilor climatice.

România îşi asumă un rol de lider în promovarea energiei solare la nivel regional şi global

Prin aderarea la Internaţional Solar Alliance, România îşi asumă un rol de lider în promovarea energiei solare la nivel regional şi global. Avem oportunitatea de a dezvolta şi implementa soluţii tehnologice inovatoare, precum şi politici publice prietenoase cu mediul, pentru a maximiza utilizarea energiei solare în ţară şi pentru a contribui la crearea unui viitor mai verde şi mai sustenabil.

ISA reprezintă şi un mediu propice pentru colaborare şi transfer de cunoştinţe între statele membre, facilitând crearea de parteneriate şi investiţii în sectorul energetic. Astfel, România va putea beneficia de expertiză internaţională şi de resurse financiare pentru a accelera implementarea sistemelor de energie solară şi a altor tehnologii inovatoare.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.