Un muncitor român, care a fost prins ore întregi sub dărâmături la Roma, după prăbușirea parțială a unui turn medieval, a murit la spital la scurt timp după ce a fost scos de echipele de intervenție.
„Îmi exprim profunda durere și condoleanțele, în numele meu și al guvernului, pentru pierderea tragică a lui Octav Stroici, muncitorul care a murit în urma prăbușirii turnului Torre dei Conti din Roma”, a declarat, într-un comunicat transmis după miezul nopții, premierul Italiei, Giorgia Meloni.
„Suntem alături de familia și colegii săi în aceste momente de suferință de nedescris.”
Două secțiuni ale turnului Torre dei Conti, înalt de 29 de metri și situat în apropierea Colosseumului, s-au prăbușit la sol, potrivit imaginilor video publicate pe rețelele sociale. Prima prăbușire a avut loc în jurul orei 10:30 (ora Regatului Unit), iar cea de-a doua aproximativ 90 de minute mai târziu.
Nori de praf s-au ridicat din ferestre, însoțiți de sunetul zidăriei care se surpa. A doua prăbușire s-a produs în timp ce pompierii lucrau pe structură cu ajutorul unor scări aeriene. Niciun pompier nu a fost rănit.
„Operațiunea de salvare a durat mult timp pentru că, de fiecare dată când o parte a corpului muncitorului era eliberată, alte bucăți se prăbușeau și îl acopereau din nou cu dărâmături”, a declarat Giannini, la scurt timp după ce Stroici a fost scos.
Bărbatul a fost conștient pe parcursul lungii operațiuni de salvare
Autoritățile au precizat că bărbatul a fost conștient pe parcursul lungii operațiuni de salvare, însă a fost transportat la spital în stare critică și a murit la scurt timp după internare.
Un al doilea muncitor, tot român, a fost scos aproape imediat și transportat la spital cu răni serioase la cap, dar care nu îi pun viața în pericol. Alți doi muncitori au suferit răni ușoare și au refuzat spitalizarea.
Martorii au relatat că au auzit o bubuitură puternică și au văzut nori de praf. Unul dintre ei a declarat pentru Corriere della Sera: „Am văzut un muncitor căzând.”
Pompierii au folosit o dronă pentru a inspecta zona printr-o fereastră.
Mărturii ale oamenilor
Un muncitor aflat în interior în momentul primei prăbușiri a spus că a reușit să scape pe un balcon. „Nu era sigur. Tot ce vreau e să merg acasă”, a spus bărbatul, acoperit de praf alb, care s-a prezentat drept Ottaviano, în vârstă de 67 de ani.
Elena, din Marea Britanie, care lucrează la pubul Shamrock – cu vedere spre turn –, a povestit că se pregătea să deschidă localul în momentul primei prăbușiri.
„S-a simțit ca un cutremur”, a spus ea. „Am văzut un bărbat încercând să iasă coborând pe schelă – nu mi-am dat seama că în interior lucrau oameni.”
Sue și Don, un cuplu britanic aflat la micul dejun la un restaurant din apropierea monumentului, au spus că au auzit zgomote puternice de foraj. „Părea că forează adânc în clădire și ne întrebam ce ar putea face”, a povestit Sue.
Caterina, născută la Roma, s-a numărat printre mulțimea de curioși adunată la fața locului. „Nu am mai trăit niciodată așa ceva în centrul Romei”, a spus ea.
Queen Paglinawan, care lucra într-o gelaterie din apropiere, a relatat că a auzit două bubuituri succesive. „Lucram și am auzit ceva căzând, apoi am văzut cum turnul s-a prăbușit în diagonală”, a spus tânăra de 27 de ani, în timp ce în fundal se producea încă o mică surpare.
Viktoria Braeu, studentă din Germania, trecea prin zonă exact când a avut loc a doua prăbușire, în timpul intervenției pompierilor. „Eram la Colosseum și mergeam să mâncăm ceva. Am spus: ‘Probabil nu mai durează mult până cade’, și imediat a început să se prăbușească”, a relatat Braeu, în vârstă de 18 ani.