Câteva sute de persoane au protestat miercuri seară în fața Consiliului Superior al Magistraturii, cerând independența Justiției și demisia șefei Înaltei Curți, Lia Savonea. Manifestanții au scandat și numele președintelui Nicușor Dan, solicitându-i să intervină în criza provocată de dezvăluirile privind sistemul judiciar.
Câteva sute de persoane s-au strâns, miercuri seară, în faţa CSM şi cer independenţa justiţiei şi pedepsirea infractorilor.
”Nicuşoare nu mai sta, apără justiţia”, ”Justiţie nu corupţie”, ”Infractorilor repet, România-i stat de drept”, ”Noi vrem dreptate, nu imunitate” sunt doar câteva dintre scandările participanţilor.
Aceştia cer inclusiv demisia şefei CSM, Lia Savonea.
”Treaba noastră este să ne revoltăm, treaba ta, Nicuşor Dan este să numeşti şefi oneşti de parchete, să ceri revocarea din funcţie a Liei Savonea, pe care tot tu ai numit-o, deşi procesul său de numire a fost ilegal, să ceri demisia lui Voineag, Predoiu, Radu Marinescu ş.a.m.d., nu să priveşti cu atenţie şi îngrijorare ca antecesorul tău”, este mesajul pe care l-au transmis reprezentanţii comunităţii Corupţia ucide.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că nu a văzut documentarul, dar a înţeles că ”arată probleme sistemice în zona de justiţie”.
”Văd emoţia care a fost creată. Ceea ce putem să facem este să verific, împreună cu consilierii mei personali, cu echipa de la MJ care sunt problemele semnalate, să avem un dialog cu reprezentanţii magistraţilor, în aşa fel încât, dacă aceste probleme există, sunt confirmate, aşa cum înţeleg că sunt descrise în acest reportaj, atunci, inevitabil, trebuie aduse nişte corecţii, ceea ce înseamnă proiectele legislative care să corecteze lucrurile care nu funcţionează”, a declarat premieurl Ilie Bolojan.
Recorder a realizat, sub titlul ”Justiţie capturată”, un documentar referitor la starea justiţiei din România, despre care afirmă că încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni, jurnaliştii calificând mărturiile din interiorul sistemului de justiţie ca fiind ”de o gravitate fără precedent”.