16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Nou incident cu o aeronavă Boeing. Avionul cargo al Atlas Air a aterizat de urgență după ce un motor s-a aprins | Video

Un avion de marfă Boeing 747-8 al Atlas Air, cu cinci membri ai echipajului la bord, a aterizat de urgență pe Aeroportul Internațional Miami (MIA) joi seară, după ce s-a confruntat cu o defecțiune a motorului la scurt timp după plecare, scrie Reuters.

Videoclipurile neverificate de pe platforma de socializare X au arătat flăcări ieșind din aripa stângă a aeronavei în timp ce se afla în zbor. 

Nu au fost raportate persoane rănite, a declarat aeroportul pentru Reuters.

„Echipajul a urmat toate procedurile standard și s-a întors în siguranță la MIA”, a spus compania de transport aerian, adăugând că va efectua o inspecție pentru a găsi cauza.

Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) a declarat că va investiga incidentul.

Compania Boeing a îndrumat jurnaliştilor care îi solicitau comentarii să se adreseze celor de la Atlas Air.

Aeronava are o vechime de opt ani, potrivit datelor Flightradar24. Modelul 747-8 este propulsat de patru motoare General Electric GEnx, potrivit site-ului Boeing. Nici compania GE nu a fost disponibilă pentru un comentariu.

Defecţiunea de motor a avionului Boeing vine pe fondul altor două accidente de mare amploare ale unor avioane de linie în acest an.

Un avion de pasageri Airbus A350 operat de Japan Airlines s-a ciocnit cu un avion al Gărzii de Coastă pe aeroportul din Tokyo, ucigând cinci membri ai echipajului acestuia din urmă, la 2 ianuarie.

Câteva zile mai târziu, un avion Boeing 737 MAX 9 a efectuat o aterizare de urgenţă în urma desprinderii în zbor a unui panou care ţinea o uşă, ceea ce a determinat FAA să oprească temporar la sol 171 de avioane pentru verificări de siguranţă.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.