0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

O bancă importantă din România a fost cumpărată de Banca Transilvania. Ce brand va dispărea după 20 de ani

OTP Bank Nyrt, cel mai mare creditor al Ungariei, este pe cale să-și vândă unitatea din România către Banca Transilvania în primul trimestru, potrivit unor persoane familiare cu discuțiile, transmite Bloomberg.

Un acord ar putea fi anunțat în curând, au spus două surse Bloomberg, în timp ce o a treia a spus că acordul va fi anunțat înainte de sfârșitul primului trimestru.

OTP şi Banca Transilvania, cel mai mare creditor din România, sunt mai aproape de un acord, după ce directorii lor generali s-au întâlnit săptămâna trecută, susţin sursele.

Discuţiile sunt în desfăşurare de la finalul anului trecut, când Banca Transilvania a rămas singurul ofertant în negocierile pentru achiziţionarea subsidiarei. Compania de brokeraj Concorde, cu sediul la Budapesta, evalua afacerea la 350 de milioane de euro (381 milioane de dolari).

Reprezentanţii OTP şi ai Băncii Transilvania nu au dorit să facă comentarii.

OTP, care s-a extins după o serie de achiziţii, devenind una din cele mai mari bănci din CEE (Europa Centrală şi de Est), a decis să-şi vândă afacerea din România ca parte a strategiei de a renunţa la subsidiarele cu o cotă de piaţă mai redusă.

Este cel mai recent acord bancar aproape de realizare din România, pe fondul unui val de achiziţii, în condiţiile în care creditorii din Europa Occidentală caută să se extindă în regiune pentru a profita de creşterea economică relativ mai rapidă, într-o ţară care a reuşit să ocolească recesiunea

În octombrie, UniCredit SpA a convenit achiziţionarea subsidiarei locale a Alpha Bank, alături de o participaţie la creditorul elen. Intesa Sanpaolo SpA este de asemenea în proces de achiziţionare a First Bank. 

OTP Bank România deține o cotă de piață de 2.89%

OTP Bank România este parte a grupului financiar internațional OTP Bank Group, cu sediul central în Ungaria. Înființată inițial în anul 1995 sub denumirea de Banca Comercială „ROBANK” SA, OTP Bank România a fost achiziționată de OTP Bank Group în 2005. În urma unei fuziuni prin absorbție cu Millennium Bank România în 2015, OTP Bank România și-a consolidat poziția pe piața bancară locală ajungând la o cotă de piață de 2.89% în 2021.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.