0.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Orașul din România în care apa potabilă a ajuns să coste peste 10 lei/mc. La polul opus Timiș practică un preț de 3,5 lei/mc

Operatorul de servicii de apă și canalizare din Buzău practică de la 1 ianuarie 2024 cel mai scump tarif pentru apa potabilă din România, 9,30 lei/mc, fără TVA, respective 10,14 cu TVA.

Potrivit listei Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) privind tarifele aprobate pentru operatorii regionali pentru anul 2024, Compania de Apă S.A Buzău figurează cu cel mai mare preţ din ţară pentru apa potabilă produsă, transportată şi distribuită, respectiv 9,30 lei/mc, exclusiv TVA.

Următorul operator de apă, cu un preţ peste 9 lei/mc este S.C.Aquavas S.A. Vaslui care pentru anul 2024 are aprobat un tarif pentru apa potabilă de 9,01 lei.

În topul tarifelor aprobate de ANRSC se mai află Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila S.A cu 8,87 lei/mc exclusiv TVA.

„Topul preţurilor este într-o dinamică permanentă în sensul că la 1 ianuarie suntem noi pe primul loc, la 1 martie alţi colegi din ţară actualizează preţurile şi se pot poziţiona pe primul loc. Noi suntem în penultimul an de strategie tarifară. Uniunea Europeană când ne-a dat nişte bani pentru investiţii ne-a obligat să venim cu o cofinanţare prin bancă.

Banca ne-a impus să majorăm preţurile în baza unei strategii 2020-2025. Totodată preţurile au fost ridicate şi de inflaţie. Dacă aceste investiţii şi împrumuturi nu existau, global preţul ar fi trebuit sa fie mai mic cam cu 1,5 lei”, a declarat, economistul Companiei de Apă Buzău, Dragomir Văsii, pentru Agerpres.

Cel mai mic preț pentru apă este în Timiș

La polul opus, AQUATORONTAL SRL din Timiş practică cel mai ieftin tarif pentru apă potabilă de 3,52 lei/mc exclusiv TVA.

„În topul acela sunt preţuri de la 3 la 9 lei. Fiecare sistem are condiţiile lui de exploatare, noi luăm apa din foraje şi o pompăm de patru ori până ajunge la consumator. Timişul şi cu Sibiul nu pompează pentru că sistemul este gravitaţional, nu consumă curent electric. Totodată efectuăm o serie de tratamente care implică costuri”,
a mai precizat Dragomir Văsii.

Totodată, tariful pentru canalizare/canalizare – epurare, aprobat de ANRSC pentru anul 2023, este de 6.44 lei/mc, exclusiv TVA.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.