3.7 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Orban a plecat în Georgia la o întâlnire cu un premier pro-rus, exact în ziua în care Iohannis vine la Budapesta

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a mers miercuri într-o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Katalin Novák. Marcând prima vizită a unui preşedinte român la Budapesta în ultimii 14 ani.

Cu toatea acestea, președintele Iohannis nu se va întâlni cu premierul Viktor Orban, omul care deține, de fapt puterea în Ungaria.

Controversatul premier al Ungariei și-a programat un drum în Gerogia, plecând din Budapesta exact în ziua în care Klaus Iohannis avea programată încă din primăvară o vizită oficială de stat.

Plecarea lui Viktor Orban de la Budapesta ar fi motivată de faptul că premierul maghiar nu a vrut să se asocieze cu mesajele pro-europene și pro-Ucraina ale președintelui Iohannis, au declarat pentru G4Media surse oficiale.

Viktor Orban este singurul aliat al lui Vladimir Putin în interiorul UE și NATO. El este considerat calul troian al Rusiei în cele două organizații și a blocat mai multe decizii ale UE legate de sancțiunile aplicate Rusiei.

De asemenea, Viktor Orban a lansat remarci revizioniste atât la Tunșnad în acest an, cât și în alte ocazii în care s-a afișat cu harta Ungariei Mari, determinând reacții de protest ale României, Slovaciei și Croației.

Nu este prima oară când Viktor Orban ”evită” întâlniri cu Iohannis. Atunci când a fost în România, Viktor Orban s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu, dar nu și cu președintele Klaus Iohannis.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.