Partidul Naţional Liberal nu este parte a Guvernului Veştea şi nu îşi asumă responsabilitatea politică pentru programul de guvernare propus, au transmis reprezentanţii PNL.
”Partidul Naţional Liberal a luat act de depunerea în Parlament a programului de guvernare şi a listei de miniştri propuse de premierul desemnat Adrian Veştea. Precizăm în mod clar şi fără echivoc faptul că Partidul Naţional Liberal nu este parte a acestui Guvern şi nu îşi asumă responsabilitatea politică pentru programul de guvernare propus. Persoanele care figurează pe lista de miniştri se situează în afara partidului şi a deciziilor adoptate de forurile statutare ale PNL. Aceste nominalizări nu au fost discutate, aprobate sau susţinute de PNL”, se arată duminică, într-un comunicat al PNL.
Poziţia Partidului Naţional Liberal a fost reconfirmată de Congresul partidului şi de noua conducere aleasă în cadrul Congresului şi este una consecventă: PNL nu susţine instalarea unui Guvern din care face parte PSD, este susţinut de PSD sau care nu beneficiază de o majoritate transparentă şi asumată în Parlament, reaminteşte sursa citată.
”În aceste condiţii, solicităm tuturor actorilor politici, reprezentanţilor mass-media şi formatorilor de opinie să nu mai prezinte în spaţiul public Guvernul Adrian Veştea drept un Guvern din care face parte Partidul Naţional Liberal şi să nu atribuie PNL responsabilitatea pentru aceste propuneri. Partidul Naţional Liberal va continua să acţioneze cu responsabilitate în Parlament, să susţină reformele necesare României, absorbţia fondurilor europene şi măsurile care contribuie la dezvoltarea României”, a transmis PNL.
Premierul desemnat Adrian Veştea a depus, duminică, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare pe care le propune.
Printre miniştri anunţaţi de Veştea se numără şi liberalii Alina Gorghiu, ca vicepremier, Monica Anisie, ca ministru al Educaţiei şi Cercetării, Eduard Mititelu, ca ministru delegat pentru Digitalizare, Sorin Cîmpeanu, ca ministru al Apărării Naţionale, Cristian Pistol, ca ministru al Transporturilor şi Infrastructurii.
Congresul Extraordinar al PNL a adoptat, duminică, rezoluţie care prevede că participarea membrilor partidului la construcţia unui Guvern cu PSD va genera excluderea lor.