4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Premiul Nobel pentru Fizică a fost câștigat de Pierre Agostini, Ferenc Krausz şi Anne L’Huillier. Descoperirile fizicienilor

Academia Regală Suedeză de Ştiinţe a decis, marţi, să acorde Premiul Nobel pentru Fizică 2023 lui Pierre Agostini, Ferenc Krausz şi Anne L’Huillier.

Laureaţii Premiului Nobel pentru Fizică din 2023 sunt recunoscuţi pentru experimentele lor, care au oferit omenirii noi instrumente pentru explorarea lumii electronilor din interiorul atomilor şi moleculelor.

Pierre Agostini, Ferenc Krausz şi Anne L’Huillier au demonstrat o modalitate de a crea impulsuri luminoase extrem de scurte, care pot fi folosite pentru a măsura procesele rapide în care electronii se mişcă sau îşi schimbă energia.

Contribuţiile laureaţilor au permis investigarea unor procese atât de rapide încât, până acum, era imposibil de urmărit.

Există aplicaţii potenţiale în multe domenii diferite. În electronică, de exemplu, este important să se înţeleagă şi să se controleze modul în care se comportă electronii într-un material. Impulsurile de attosecunde pot fi, de asemenea, utilizate pentru a identifica diferite molecule, cum ar fi în diagnosticarea medicală.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat cercetătorilor Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger „pentru experimente cu fotoni încâlciţi, stabilirea încălcării inegalităţilor lui Bell şi pionieratul în domeniul ştiinţei informaţiei cuantice”.

Cine sunt laureaţii

Pierre Agostini. Doctorat în 1968 la Universitatea Aix-Marseille, Franţa. Profesor la Universitatea de Stat din Ohio, Columbus, SUA.

Ferenc Krausz, născut în 1962 la Mór, Ungaria. Doctor în 1991 la Universitatea de Tehnologie din Viena, Austria. Director la Max Planck Institute of Quantum Optics, Garching şi profesor la Ludwig-Maximilians-Universität München, Germania.

Anne L’Huillier, născută în 1958 la Paris, Franţa. Doctorat în 1986 la Universitatea Pierre şi Marie Curie, Paris, Franţa. Profesor la Universitatea Lund, Suedia.

Suma premiului Nobel pentru 2023 este stabilită la 11 milioane de coroane suedeze (SEK) pentru fiecare premiu Nobel complet.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.