17.2 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Președinta Parlamentului European: România merită o decizie favorabilă, încă din 2011, pentru aderarea la Schengen

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola,  susține că România şteaptă şi merită (încă din 2011) o decizie pozitivă în timpul preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene cu privire la aderarea la Schengen.

”Nu doar că aşteptaţi această decizie, ci o şi meritaţi încă din 2011. /…/ Parlamentul (European) şi-a făcut datoria şi, dacă va trebui să mai facem ceva pentru a identifica ce mai avem de făcut, o vom face. Majorităţile există, nu e nicio problemă în ceea ce ne priveşte. Cred, aşadar, că vom reuşi să găsim o soluţie”, a transmis Roberta Mersola.

Totodată, Președinta PE susține că sunt așteptări mari de la președinția spaniolă a Consiliului.

”Avem aşteptări înalte de la această preşedinţie (spaniolă a Consiliului UE, n.red.) pentru a încerca să lucreze cu colegii austrieci şi cu alţii, dacă există alte ţări unde continuă să existe întrebări şi cred că aceste întrebări îşi pot primi răspunsurile”, a declarat Metsola.

Președinta PE: Mă aştept şi sper că vom avea o decizie care să fie acceptabilă”

Bulgaria şi România doresc să devină membre ale spaţiului de liberă circulaţie, dar Austria şi Olanda au blocat o decizie pozitivă la Consiliul JAI din decembrie anul trecut, invocând drept motiv un control insuficient al fluxurilor de migranţi.

În timp ce aderarea Bulgariei a fost blocată de Olanda şi Austria, în cazul României opoziţia a venit doar din partea Vienei.

”Eram în Consiliu şi îmi amintesc fiecare Consiliu European, cu acest punct ce era prezentat de preşedintele dumneavoastră, care spunea: ‘Ceea ce merită concetăţenii mei ar trebui să obţină’. Am fost la Bucureşti la două zile după non-decizia de la Consiliul (JAI din decembrie 2022, n.red.). Nu puteam să îi privesc în ochi pe aceşti tineri. Aşadar, sper, sper, mă aştept şi sper că vom avea o decizie care să fie acceptabilă. Am vorbit cu preşedintele şi cu prim-ministrul, atât cu precedentul, cât şi cu cel actual, domnul Ciolacu, pentru a găsi o soluţie”, a spus Metsola.

În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, rostit la începutul acestei luni în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen „fără nicio întârziere”.


Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.