3.7 C
București
miercuri, decembrie 11, 2024

Preşedintele Comisiei SRI: Nu au fost identificate elemente de propagandă sau dezinformare din surse externe. Avem doar ferme de troli

În România, până acum, nu au fost identificate elemente de propagandă sau dezinformare din surse externe legate de alegerile parlamentare și prezidențiale, a declarat Ioan Cristian Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI.

Verificările făcute de SRI cu privire la aşa-numitele ferme de troli arată că există conturi false, create şi activate în cursul acestui an, orientate către lansarea de mesaje de denigrare a unor candidaţi la preşedinţie, însă având în vedere „gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului”, acestea nu afectează securitatea naţională

„Ca urmare a sesizării Comisiei de control şi supraveghere asupra activităţii SRI cu privire la alegaţiile din spaţiul public referitoare la existenţa pe teritoriul României a unor entităţi statale sau non-statale care pot afecta/influenţa procesul democratic al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, având în vedere solicitarea Comisiei către SRI şi răspunsul Serviciului către Comisie, doresc să fac următoarele precizări: până în prezent nu au fost identificate elemente de conţinut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României”, transmite, marţi, prin intermediul unui comunicat, preşedintele comisiei, senatorul Ioan Cristian Chirteş.

Potrivit acestuia, în context electoral, fermele de troli sau boţi reprezintă, în general, instrumente  utilizate pentru creşterea popularităţii candidaţilor sau atacuri asupra contracandidaţilor.

”Fermele de troli”

Analiza realizată în urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor cu privire la aceste ferme de troli a evidenţiat existenţa şi utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creşterea artificială a popularităţii anumitor competitori, precum şi promovarea de conţinut îndreptat împotriva contracandidaţilor. 

Conturile false au fost create în acest an electoral, iar prin activitatea lor nu au pus în pericol securitatea naţional precizează sursa citată.

„În privinţa conturilor false, acestea au fost create şi activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaţilor; platformele online vor iniţia demersuri de analiză avansată în vederea identificării de conturi similare şi tipare actionale care conturează amploarea reală a aşa-numitelor ,,reţele  de troli”; (…)

Având în vedere faptul că, prin amploare şi impact, raportat la gradul extrem de redus al interacţiunilor şi conţinutului generate de conturile false identificate ca active, nu a fost afectată securitatea naţională, datele obţinute fiind transmise Ministerului Afacerilor Interne, pentru gestionarea acestora conform responsabilităţilor legale”, mai informează oficialul Comisiei de control parlamentar asupra SRI.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.