16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Presiunile Ungariei dau roade: Bulgaria anulează o taxă excepţională pe gazul rusesc, în speranţa de a adera la Schengen

Bulgaria a cedat în cele din urmă presiunilor impuse de Ungaria de a elimina o taxă excepţională pe gazul rusesc transportat pe teritoriul său către Ungaria şi Serbia, în speranța unui vot pozitiv pentru aderarea la Schengen, scrie AFP.

Parlamentul de la Sofia a votat luni eliminarea măsurii, care a intrat în vigoare la 13 octombrie.

Taxa este de 20 de leva (10 euro) pe megawatt oră (MWh) de gaz transportat prin gazoductul TurkStream.

Iniţial, măsura era destinată să „reducă profiturile Gazprom”, dar s-a dovedit complicat de implementat, iar gigantul rus nu a plătit niciodată suma datorată.

Budapesta şi Belgradul, dependente de hidrocarburile ruseşti şi nerăbdătoare să menţină legături cu Kremlinul, au denunţat decizia, spunând că este o „măsură ostilă care pune în pericol aprovizionarea cu energie a ambelor ţări”.

Amenințările au funcționat

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a ameninţat chiar că va bloca intrarea Bulgariei în Schengen dacă taxa va fi menţinută.

„Dacă Ungaria îşi respectă promisiunea, vetoul trebuie ridicat imediat”, a declarat premierul Nikolai Denkov într-un interviu televizat.

Aderarea la spaţiul de liberă circulaţie pare în sfârşit aproape pentru Bulgaria, care este membră a UE din 2007, comentează AFP.

Dintre cele două ţări refractare care s-au opus aderării sale anul trecut, Olanda a considerat săptămâna trecută că Sofia îndeplineşte condiţiile, în timp ce Austria şi-a relaxat poziţia.

Ea a lansat ideea a ceea ce a numit „Air Schengen”, spunând că este pregătită să relaxeze regulile de trafic aerian pentru Bulgaria şi România dacă Bruxellesul consolidează frontierele externe ale UE. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.