Au fost publicate primele fotografii de la întâlnirea dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele SUA, Donald Trump, care a avut loc sâmbătă în Bazilica Sfântul Petru.
Fotografiile – publicate de președinția Ucrainei – îi arată pe cei doi lideri stând față în față într-o zonă goală a bazilicii. Casa Albă a descris discuțiile drept „productive”.
O altă imagine îi surprinde pe lideri însoțiți de premierul britanic Keir Starmer și de președintele francez Emmanuel Macron.

Volodimir Zelenski şi Donald Trump au avut o scurtă întâlnire în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său american Donald Trump au avut sâmbătă o scurtă întâlnire la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, a anunţat preşedinţia ucraineană, la câteva ore după ce liderul american dăduse asigurări că Kievul şi Moscova sunt ”foarte aproape de un acord”, transmit AFP şi Reuters.
”Reuniunea a avut loc şi deja s-a terminat”, a indicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serhii Nikiforov, fără a oferi alte detalii.
Directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a afirmat că Zelenski şi Trump au avut o ”discuţie foarte productivă”, înaintea funeraliilor Papei Francisc.
Cei doi preşedinţi ”s-au întâlnit astăzi în cadru privat şi au avut o discuţie foarte productivă. Vor urma mai multe detalii despre întâlnire”, a spus el.
Potrivit agenţiei de presă italiene ANSA, Zelenski şi Trump ar urma să se întâlnească din nou după încheierea funeraliilor Papei.
Donald Trump a dat asigurări, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că Rusia şi Ucraina sunt ”foarte aproape de un acord”, fără a dezvălui cadrul acestuia, în timp ce omologul său rus Vladimir Putin a evocat ”posibilitatea unor negocieri directe” între Moscova şi Kiev.