7.2 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Prima țintă post-electorală a dreptei: anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal

Dreapta proaspăt susținută nu a pierdut timpul și a tras primul foc în pachetul emblematic de legi ecologice al UE, la câteva minute după ce a proclamat victoria duminică seara la alegerile europene.

Ținta principală: Interdicția din 2035 privind vânzarea de mașini cu motor cu combustie — un pilon central al planului Green Deal de a reduce emisiile cauzate de încălzirea planetei pe drumurile din Europa.

Acesta a fost primul lucru menţionat de Manfred Weber, liderul Partidului Popular European (PPE), grupul de centru-dreapta, care a obţinut cele mai multe locuri în Parlamentul European în urma alegerilor.

Weber a declarat pentru POLITICO că interdicţia a fost o „greşeală”, promiţând că grupul său va discuta despre anularea acesteia în „zilele următoare”.

Este o situaţie complet răsturnată faţă de precedentele alegeri europene din 2019, când toţi liderii, cu excepţia extremei drepte, au mizat pe credibilitate ecologică, în timp ce activiştii pentru climă mărşăluiau în stradă.

Acum, planurile istorice ale UE de a limita încălzirea globală sunt atacate, după alegeri în care partidele de pe dreapta au crescut, în timp ce Verzii europeni s-au prăbuşit.

Green Deal mai puțin verde

Peter Liese, liderul legislativ al PPE în domeniul climei, a declarat pentru POLITICO că rezultatele alegerilor au confirmat viziunea partidului său pentru un „Green Deal” mai puţin restrictiv.

Green Deal este planul istoric al UE de eliminare a poluării cu gaze cu efect de seră până în 2050.

„Va trebui să facem unele ajustări. Interzicerea motoarelor cu combustie – aceasta trebuie să dispară”, a spus el.

Un alt domeniu critic va fi agricultura, pe care PPE a promis să o protejeze de o reglementare mai agresivă în domeniul climei.

Totuşi, nu va fi atât de uşor. Anularea interdicţiei privind autovehiculele ar contrazice direct candidatul principal al PPE, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a introdus interdicţia şi a susţinut-o în campania electorală pentru un al doilea mandat de cinci ani în fruntea executivului UE. De asemenea, orice măsură de eliminare a legii ar declanşa un război total cu partidele de stânga care au susţinut această măsură, menţionează POLITICO.

Un lucru este acum sigur, potrivit lui Liese: „Nu vor mai fi luate decizii fără PPE”.

Green Deal nu este mort

La rândul său, Alexandr Vondra, un eurodeputat ceh care a lucrat la legislaţia privind clima pentru grupul radical de dreapta Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), a declarat că politica în domeniul climei va deveni mai „realistă” în următorii cinci ani.  „Dacă aş compara elaborarea politicilor privind Green Deal cu conducerea unei maşini, mă aştept ca noul Parlament European să folosească şi volanul sau pedala de frână, nu doar pedala de acceleraţie”, a spus el.

Pascal Canfin, un eurodeputat francez centrist care a fost preşedintele Comisiei de mediu a Parlamentului în ultima legislatură, a insistat că alegerile nu au produs „o majoritate pentru a desfiinţa Green Deal”. 

Alţii nu au fost însă atât de siguri, potrivit POLITICO.  „Green Deal nu este mort. Dar va trebui să vedem ce ne vor aduce următoarele săptămâni”, a declarat Michael Bloss, un eurodeputat verde german. „Dacă există majorităţi în care sunt implicate partide de dreapta, o revenire (asupra acestei politici) este o posibilitate”, a recunoscut el.

Liese a declarat că PPE este hotărât să reducă la zero contribuţia UE la încălzirea globală până în 2050, aşa cum cer obiectivele climatice ale blocului.  „Dacă progresul este asimilat cu interdicţiile, va exista un regres”, a avertizat el. „Nu se va da înapoi în ceea ce priveşte obiectivele climatice, dar în ceea ce priveşte interdicţiile şi birocraţia, da” – a confirmat Liesse.

Von der Leyen merge pe fir subțire

Von der Leyen va lupta acum pentru un al doilea mandat la conducerea executivului UE, ceea ce va necesita sprijinul Parlamentului European. Pentru a ajunge acolo, von der Leyen va încerca să construiască o coaliţie cu partide de centru-stânga şi cu PPE.

Însă, dacă va pierde chiar şi câteva locuri din partea acestor partide, s-ar putea să nu obţină majoritatea de care are nevoie. Asta înseamnă că ea ar putea căuta să se înţeleagă cu Verzii sau cu dreapta dură.

Oricum ar fi, Green Deal promite să fie o piedică majoră. Principalul candidat al Verzilor, Bas Eickhout, a declarat că partidul său nu va susţine nicio revenire asupra legilor existente, inclusiv în ceea ce priveşte interzicerea motoarelor cu combustie.

„Va avea nevoie de un alt partid. Acela am putea fi noi, desigur”, a spus el, adăugând: „Pentru noi, este destul de clar că legile care au fost adoptate trebuie să rămână pe drumul cel bun şi cred că asta este şi ceea ce doresc companiile”, a afirmat ecologistul.

Green Deal este un pachet complex de legi care reglementează emisiile de gaze cu efect de seră din aproape fiecare domeniu al economiei, dar care se referă şi la mulţi alţi poluanţi industriali. Marea majoritate a pachetului a trecut deja prin Parlament, iar Weber a declarat că PPE nu urmăreşte să dizolve acordul în întregime. „Nu va exista o revizuire a Green Deal în ansamblul său”, a dat el asigurări  Acest lucru ar însemna că partidele care susţin în linii mari Green Deal au încă o uşoară majoritate în Parlament.

Însă consilierii ştiinţifici independenţi ai UE au subliniat necesitatea nu doar de a menţine politicile existente, ci şi de a face mult mai mult, în special în ceea ce priveşte emisiile din agricultură. Demonstraţiile zgomotoase cu tractoare în capitale, la începutul acestui an, au pus capăt eforturilor de a controla impactul industriei agricole asupra mediului.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.