16.1 C
București
luni, septembrie 16, 2024

Principalele concluzii după ședința CSAT. S-au dispus ”măsuri de întărire a Forţelor Armate Române”

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, reunit miercuri, a dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerinţelor de apărare a României în actualul context.

Totodată au fost aprobate o serie de acţiuni prioritare pe care să le aibă în atenţie Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, menite să contribuie la dezvoltarea sistemului naţional în domeniu şi la consolidarea capabilităţilor de prevenire, descurajare, inclusiv printr-o abordare proactivă, adecvată cadrului internaţional de cooperare.

Principala temă abordată în şedinţa CSAT, care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a constituit-o „grava” situaţie de securitate din regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, a informat un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„La doi ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, situaţia de securitate din vecinătatea estică a României continuă să fie ameninţată de atacurile Moscovei asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, soldate cu numeroase victime şi pagube materiale. Pentru ţara noastră, situaţia de război din statul vecin menţine riscurile de incidente care pot afecta teritoriul şi cetăţenii României, precum şi pericolele în ceea ce priveşte siguranţa navigaţiei în Marea Neagră din cauza minelor în derivă şi a acţiunilor ostile ale Rusiei”, au apreciat membrii CSAT, potrivit sursei citate.

CSAT a dispus ”măsuri de întărire a Forţelor Armate Române”

Pe acest fond, membrii CSAT au analizat măsurile interne luate pentru protejarea integrităţii teritoriului şi a populaţiei României, precum şi acţiunile suplimentare care se impun.

„România beneficiază de sprijinul NATO şi al aliaţilor săi pentru apărarea securităţii în zona Dunării şi a ţărmului Mării Negre, prin misiuni de poliţie aeriană şi capabilităţi de apărare aeriană şi supraveghere. În acelaşi timp, sprijinul NATO trebuie însă însoţit de eforturi proprii sporite de consolidare a apărării naţionale. În acest sens, membrii Consiliului au dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerinţelor de apărare a României în actualul context”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit comunicatului citat, CSAT a decis continuarea demersurilor diplomatice în vederea încetării de către Rusia a agresiunii militare, precum şi menţinerea eforturilor de susţinere multidimensională a Ucrainei. În pregătirea Summitului NATO de la Washington D.C., România va continua să colaboreze cu aliaţii pentru asigurarea unei posturi NATO de descurajare şi apărare robuste şi eficiente, pentru creşterea prezenţei aliate în ţara noastră, precum şi pentru sprijinirea partenerilor vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova, a indicat sursa citată.

S-a aprobat raportul privind progresele înregistrate în domeniul planificării apărării

Totodată, în CSAT a fost analizat şi aprobat Raportul privind progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special în ceea ce priveşte derularea programelor de înzestrare şi a demersurilor de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului care contribuie la implementarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO de planificare a apărării şi reducerea deficitelor identificate de autorităţile NATO.

„La nivelul Alianţei, există o nouă abordare a planificării apărării şi, în acest sens, Raportul aprobat în reuniunea de astăzi prezintă modul în care aliaţii pot coopera pentru identificarea capabilităţilor pentru ciclul următor de planificare. Obiectivul este alinierea planificării apărării cu planificarea operaţională, cu integrarea priorităţilor naţionale, inclusiv a celor care nu sunt incluse în pachetul actual de capabilităţi. Planurile României pentru dezvoltarea capabilităţilor sunt reflectate corespunzător în Directiva de planificare a apărării 2023 şi în Programul Armata României 2040. Ambele documente sunt susţinute de un angajament politic naţional care permite României să îndeplinească cerinţele de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, din care 20% pentru înzestrare”, a explicat Administraţia Prezidenţială.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.