17.5 C
București
miercuri, mai 28, 2025

Procurorul-șef european, Laura Kovesi, a pus tunurile pe Grecia. O fraudă agricolă de proporții este în curs de documentare

Procurorul-șef european, Laura Kovesi, a declarat că va continua ancheta privind presupusa fraudă de proporții din bugetul agricol al UE în Grecia, în ciuda „atacurilor” și a „intimidărilor” la care sunt supuși membrii echipei sale.

Într-un episod tensionat petrecut săptămâna trecută, oficiali ai Parchetului European (EPPO) s-au confruntat cu rezistență fizică din partea angajaților agenției de stat grecești OPEKEPE – instituția responsabilă cu distribuirea fondurilor agricole, aflată în centrul anchetei, scrie Politico.

Vineri, guvernul grec a fost nevoit să-l demită pe președintele OPEKEPE din cauza refuzului de a coopera cu ancheta europeană.

Parchetul European investighează zeci de cazuri în care cetățeni greci ar fi primit fonduri agricole europene pentru pășuni pe care nu le dețineau sau nu le aveau în arendă, ori pentru activități agricole care nu au avut loc. Astfel, fondurile ar fi fost deturnate, în detrimentul fermierilor reali.

POLITICO a documentat această schemă frauduloasă, care durează de mai mulți ani și implică milioane de euro.

”EPPO își va continua activitatea cu diligență”

„Salut reacția autorităților elene față de evenimentele recente de la OPEKEPE, care urmărește menținerea cooperării eficiente cu Parchetul European”, a declarat Kövesi pentru POLITICO.

„Vreau să asigur publicul larg că EPPO își va continua activitatea cu diligență și imparțialitate pentru a stabili adevărul, indiferent de atacurile și intimidările la adresa procurorilor noștri. Consider că scopul imediat al acestor încercări este de a abate atenția publicului de la miza reală: A existat fraudă organizată cu subvenții agricole și corupție sau nu?”

Pe 19 mai, procurorii europeni au percheziționat sediul central al OPEKEPE, confiscând date digitale locale și din cloud, hard diskuri și telefoane mobile. Alte percheziții au avut loc în aceeași zi la direcția regională din Creta, precum și la domiciliile a patru oficiali de rang înalt și la reședința unui fost vicepreședinte al agenției.

La sediul din Atena, ancheta s-a transformat într-o confruntare tensionată. Doi procurori și 20 de polițiști au ajuns la ora 09:30, dar au fost împiedicați să acceseze datele solicitate.

Anchetă îngreunată

Angajații OPEKEPE au invocat absența consilierilor IT. După ore întregi de tergiversări, procurorii au cerut declarații scrise din partea personalului care refuza să ofere accesul la date – declarații pe care aceștia au refuzat să le semneze.

Procurorii i-au cerut președintelui OPEKEPE, Nikos Salatas, să semneze el însuși declarația, sub amenințarea arestului pentru obstrucționarea justiției.

În cele din urmă, acesta a cooperat, iar procurorii au părăsit sediul agenției abia la ora 04:00 dimineața, cu toate datele necesare.

În timp ce această confruntare avea loc, OPEKEPE publica un comunicat în care susținea că oferă „cooperare deplină” cu ancheta.

A doua zi, EPPO a emis un comunicat dur, acuzând lipsa de colaborare și sugerând că ar putea exista practici frauduloase sistematice implicând funcționari ai OPEKEPE.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.